Pacienţii sunt, mai întâi, la mâna angajatorilor care pot alege să plătească sau nu asigurare medicală angajaţilor; apoi a firmelor de asigurări, care decid să deconteze sau nu serviciile de spitalizare; în fine, la mâna spitalelor care pot accepta sau nu asigurarea.

Time Magazine a deschis ediţia din 4 martie 2013 cu o anchetă de excepţie semnată de Steven Brill sub titlul “De ce ne omoară facturile medicale”. Cine este curios să vadă măcar coperta acestei ediţii, ilustrată sec şi amar, poate accesa ediţia online: o simplă pastilă, inscripţionată “pastila amară” („bitter pill”), explică metaforic mesajul articolului scris în roşu şi negru de dedesubt. În stânga, o legendă explică ce este, la propriu, pastila amară: “o tabletă de acetaminophen costă 1,5 dolari. Spitalul va încasa cu până la 10.000% mai mult”. Nu este nici o greşeală de tipar aici. Visul American devine pentru cei mai mulţi un coşmar la poarta spitalului. Prin calcule detaliate ale câtorva facturi medicale, Steven Brill explică simplu, pe înţelesul tuturor, cum americanul de rând devine victimă a celui mai costisitor sistem sanitar din lume.

Articolul din Time începe cu experienţa teribilă a unui cuplu de 40 de ani, din Ohio, din momentul în care soţul este diagnosticat cu limfom non-Hodgkin. Cu toate că cei doi soţi plăteau o asigurare medicală de 20% din venituri, spitalul oncologic din Houston Texas, unul din cele mai renumite din ţară, nu i-a acceptat asigurarea. Prin urmare, cei doi au început să împrumute bani de la părinţi ca să acopere facturile: 48.900$ doar pentru o examinare de şase zile în scopul deciderii tratamentului; peste doar o săptămână, alţi 35.000$ doar pentru a începe tratamentul. Pentru că încasarea banilor nu fusese confirmată de bancă, pacientul a fost ţinut în sala de aşteptare cu dureri mari înainte de a fi văzut de medici. În total, costul plătit în avans pe