Prezent la o întâlnire a Comisiei de Industrii din cadrul Camerei Deputaţilor, ministrul Transporturilor Relu Fenechiu a precizat că proiectul aeroportului de la Ghimbav nu va avea fonduri guvernamentale alocate în acest an. Problema finanţării acestui obiectiv a fost ridicată în comisie de către deputatul Emil Niţă, căruia ministrul i-a răspuns că autorităţile judeţene, care gestionează investiţia, să depună un proiect de finanţare prin Programul Operaţional Sectorial Transport 2007-2013, Axa prioritară 2. Domeniul major de intervenţie 4. Dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii de transport aerian.
„Am pus problema dacă aceste fonduri nu se acordă decât pentru aeroporturi existente, dar ministrul m-a asigurat că se încadrează şi proiectul de la Braşov. Săptămâna viitoare, vicepreşedintele CJ Braşov, Mihai Pascu, va merge la minister şi va vedea exact ce posibilitate există pentru a accesa o astfel de finanţare nerambursabilă”, a precizat Niţă.
Prezent la o întâlnire a Comisiei de Industrii din cadrul Camerei Deputaţilor, ministrul Transporturilor Relu Fenechiu a precizat că proiectul aeroportului de la Ghimbav nu va avea fonduri guvernamentale alocate în acest an. Problema finanţării acestui obiectiv a fost ridicată în comisie de către deputatul Emil Niţă, căruia ministrul i-a răspuns că autorităţile judeţene, care gestionează investiţia, să depună un proiect de finanţare prin Programul Operaţional Sectorial Transport 2007-2013, Axa prioritară 2. Domeniul major de intervenţie 4. Dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii de transport aerian.
„Am pus problema dacă aceste fonduri nu se acordă decât pentru aeroporturi existente, dar ministrul m-a asigurat că se încadrează şi proiectul de la Braşov. Săptămâna viitoare, vicepreşedintele CJ Braşov, Mihai Pascu, va merge la minister şi va vedea exact ce posibilitate există pentru a accesa o astfel