Paşaportul electronic simplu va avea o valabilitate de trei ani pentru persoanele care nu au împlinit vârsta de 12 ani şi, respectiv, cinci ani pentru persoanele care au îndeplinit 12 ani, potrivit unui proiect de lege aprobat miercuri în şedinţa Guvernului. Actul normativ vizează modificarea şi completarea Legii 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, se arată într-un comunicat postat pe site-ul Executivului. Proiectul de Lege mai stipulează punerea în aplicare, la nivel naţional, a prevederilor din Regulamentul CE 444/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului prin modificarea vârstei limită de la şase ani la 12 ani, prevăzută pentru minorii exceptaţi de la obligaţia de furnizare a impresiunilor digitale.
Altfel spus, copiii de până la 12 ani pot fi trecuți pe pașaport fără să fie nevoie să le fie luate amprentele. Până acum, vârsta limită era de 6 ani.
Reglementarea posibilităţii sesizării celui mai apropiat serviciu public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple în situaţia în care titularul sau reprezentantul legal al acestuia constată faptul că datele înscrise sunt incomplete sau inexacte, scrie capital.ro.
Paşaportul electronic simplu va avea o valabilitate de trei ani pentru persoanele care nu au împlinit vârsta de 12 ani şi, respectiv, cinci ani pentru persoanele care au îndeplinit 12 ani, potrivit unui proiect de lege aprobat miercuri în şedinţa Guvernului. Actul normativ vizează modificarea şi completarea Legii 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, se arată într-un comunicat postat pe site-ul Executivului. Proiectul de Lege mai stipulează punerea în aplicare, la nivel naţional, a prevederilor din Regulamentul CE 444/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului prin modificarea vârstei limită de la şase ani la 12 ani, prevăz