Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gesturi disperate în rândul foştilor angajaţi de la combinatul din Câmpia-Turzii VIDEO

Publicat in Ziua de Cluj, vineri 8 martie 2013 ·

Foştii angajaţii de la combinatul de la Câmpia Turzii au ajuns într-o situaţie disperată. Unul dintre ei şi-a pus capăt zilelor chiar în această săptămână, iar un altul a anunţat astăzi că intenţionează să îşi dea foc în faţa uzinei. Este vorba despre un muncitor de 53 de ani, care speră ca prin gestul său să le fie de ajutor colegilor.

Florian a lucrat din 1978 în combinat, iar anul acesta a fost dat afară. Bărbatul spune că nu mai are bani să trăiască. În plus, nu are nici PENTRU CE să trăiască. Nu are soţie sau copii, mama sa a murit în urmă cu o lună, tatăl său, mai demult, iar surorile sale şi-au făcut un rost departe de Câmpia Turzii. În aceste condiţii, omul vrea să facă un gest care să atragă atenţia asupra problemelor grave cu care se confruntă foştii angajaţi de la Mechel.

"In ziua de astazi asta e singura solutie, sa ne dam foc. Acolo ajungem". "Pe 15 daca nu ne baga nimeni in seama sunt in stare sa imi dau foc. Chiar aşa am ajuns, ca ultimii oameni, după 35 de ani de fabrică?", a menţionat bărbatul.

În ultimii ani, doi angajaţi de la Mechel şi-au pus capăt zilelor. Unul în 2011, când conducerea i-a trimis pe angajaţi în şomaj tehnic, altul chiar săptămâna aceasta. Este vorba de strungarul care s-a sinucis cu o zi înainte să împlinească 58 de ani.

"Nu stiu ce-o sa se intample cu noi. Nu-i de mirare ca unii isi pun capat zilelor. Nu-i de mirare", a precizat o altă persoană.

Un alt protestatar de la Câmpia Turzii şi-a anunţat astăzi colegii că intenţionează să intre în greva foamei.

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 53 minute
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Corvinul Hunedoara a primit licenţa de participare în competiţiile europene

Mediafax acum 16 minute
În urma analizării documentelor trimise de către club prin intermediul FRF, Corvinul Hunedoara a primit acordul de participare în UEFA Europa League, sezonul 2024-2025. Corvinul Hunedoara a obţinut dreptul de a participa în UEFA Europa League prin c

Țara în care numărul celor care consumă zilnic canabis l-a depășit, pentru prima dată, pe cel al persoanelor care beau alcool

Ziare.com acum 44 minute
Numărul americanilor care consumă canabis zilnic l-a depăşit, pentru prima oară, pe cel al americanilor care consumă alcool la fel de regulat, arată un studiu publicat de The Associated Press. În 2022, se stimează că 17,7 milioane de americani au de

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 3 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Ministrul MEDIULUI, Mircea Fechet, a semnat Memorandumul pentru AER CURAT/Documentul protejează pădurile din ILFOV împotriva defrișării

Gandul acum o ora
Joi a fost semnat Memorandumul pentru Centura Verde București-Ilfov de către ministrul Mediului, Mircea Fechet, și fondatorul platformei Civice pentru Centura Verde, Alex Găvan. Prin acest document se adoptă legea care protejează pădurile din Ilfov;

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 3 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

O italiancă și-a dat în judecată fostul soț pentru că s-a mutat cu amanta pe aceeași stradă. „Am suferit o depresie puternică”

Ziare.com acum 3 ore
O femeie din Italia și-a dat în judecată fostul soț, după ce s-a despărțit de ea, pentru că acesta s-a mutat împreună cu amanta pe aceeași stradă, la câteva sute de metri de casa ei. Prin intermediul unui avocat, femeia a cerut daune morale, pentru

Guvernul pune la bătaie 2,5 miliarde de lei pentru modernizarea liniei de cale ferată CF București - Giurgiu Nord

Wall-Street.ro acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a lansat licitaţia publică pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a liniei CF Bucureşti - Giurgiu Nord Frontieră, lotul 2, investiţie finanţată din Fondul de Coeziune prin Mecanismul European

Cum au ajuns o casă dintr-un sat din Botoșani să „găzduiască” 7.000 de ucraineni. Autoritățile au anunțat Parchetul și DNA

Adevarul acum 2 ore
O situație absolut incredibilă a fost înregistrată în comuna Vârful Câmpului din județul Botoșani. Nu mai puțin de 7.000 de ucraineni figurau cu domiciliul la o singură casă din comună. Aceștia au plătit  diverse sume bani unor localnici, pentru a f

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

25°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

11°/23°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/20°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°