Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conclavul pentru alegerea noului Papă va începe între 11 şi 13 martie

Publicat in Antena 3, vineri 8 martie 2013 ·

Conclavul care urmează să-l aleagă pe succesorul lui Benedict al XVI-lea va începe între 11 şi 13 martie, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi, potrivit Agerpres.

„Data începerii Conclavului nu a fost fixată deocamdată, dar este de aşteptat ca, în timpul celei de-a doua congregaţii, prevăzută pentru vineri după-amiază, să se voteze în acest sens”, a precizat Lombardi.

Anunţul a fost făcut la finalul reuniunii care s-a desfăşurat vineri dimineaţă, a şaptea întâlnire pregătitoare a Conclavului, şi la care au participat 153 din cei 207 cardinali care fac parte din Colegiul Cardinalilor.

La reuniunea de vineri au asistat şi cei 115 cardinali electori, care au dreptul să intre în Capela Sixtină pentru a-l alege pe viitorul Papă.

În precedentele cinci zile de reuniuni nu s-a putut stabili data de începere a Conclavului, întrucât nu s-a îndeplinit condiţia prezenţei tuturor cardinalilor electori.

Joi, Federico Lombardi a declarat că nu se va grăbi stabilirea datei Conclavului, cardinalii preferând să-l pregătească într-un mod „serios şi profund” şi să nu-l convoace precipitat.

Potrivit unor observatori de la Vatican, numeroşi cardinali care nu sunt italieni, în special cei din Statele Unite, doresc ca înainte de a intra în Capela Sixtină să ştie ce se ascunde cu adevărat în spatele scandalului publicării unor documente ce dezvăluie numeroase intrigi şi rivalităţi din interiorul Vaticanului, cunoscut sub numele de Vatileaks.

În schimb, conform aceloraşi surse, alţi cardinali doresc convocarea Conclavului cât mai repede, temându-se că în zilele următoare ar putea izbucni şi alte scandaluri legate de abuzurile şi presupusa corupţie din rândul prelaţilor.

Conclavul care urmează să-l aleagă pe succesorul lui Benedict al XVI-lea va începe între 11 şi 13

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicu Sârghea a murit. Toboșarul trupei Vunk avea doar 48 de ani

Libertatea acum o ora
Toboșarul trupei Vunk, Nicu Sârghea, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Anunțul decesului fulgerător a fost făcut pe Facebook de membrii trupei pe care a fondat-o. Lansarea piesei „Te-am sunat din greșeală”, programată mâine, a fost amânată.

Chalrambous, imediat după remiza lui FCSB cu Hoffenheim: „Băieții au făcut ceva la care nu ne-am fi așteptat”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
. Elias Charalambous, antrenorul roș-albaștrilor, a analizat remiza din etapa a șasea a grupei unice de Europa League.

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 9 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Selecție oferte - 13 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
ANUNŢ S.C. METROM INDUSTRIAL PARC S.A. organizează selecţie de ofertă în vederea achiziţionării serviciilor de „Proiectare instalaţii electrice - faza întocmire relevee reţele electrice şi instalaţii electrice proprietatea Parcului Industrial

Belgia crește numărul de militari din România. Grupul de luptă NATO se extinde la nivel de brigadă

Ziare.com acum 6 ore
Belgia va crește, în anul 2025, contribuția cu trupe la Grupul de luptă al NATO din România, cu sediul la Cincu (județul Brașov), a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) al României. Această decizie a fost oficializată cu prilejul vizitei în

A fost câștigat marele premiu la Loto 6/49, de peste 100.000 de euro. Cât a costat biletul norocos

Ziare.com acum 6 ore
Loteria Română a anunțat joi seară, 12 decembrie, că la tragerea Loto 6/49 s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 519.397,36 lei (peste 100.000 de euro). Potrivit Loteriei Române, biletul norocos a fost jucat la agenţia 74-100 din Bucureş

Daniel Funeriu: Da, vreau să candidez la Preşedinţia României

News.ro acum 4 ore
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, vehiculat ca posibil candidat la alegerile prezidenţiale, a afirmat, joi seară, că este dispus să candideze. ”Da, vreau să candidez la Preşedinţia României”, a afirmat, joi seară, fostul ministru al Educa

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 11 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

Europa League: FCSB obţine un punct în meciul cu Hoffenheim

Mediafax acum 6 ore
În etapa a şasea din Europa League, în faţa a mii de suporteri români, FCSB a terminat la egalitate, 0-0, meciul disputat în deplasare la echipa germană Hoffenheim. În primele cinci etape, FCSB a înregistrat trei victorii, un rezultat de egalitate ş

Mesaj RO-ALERT despre dispariția minorei de 12 ani primit de locuitorii din Constanța

Ziua Constanta acum 5 ore
În această seară , 12 decembrie 2024, locuitorii orașului Constanța au primit un mesaj RO-ALERT referitor la dispariția minorei de 12, ani, Radu Andreea Cristina care a părăsit în mod voluntar unitatea de învățământ în care studia, fără a reveni în

Vremea

București
acum

-0°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-4°/3°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°