Amplă operațiune a procurorilor DIICOT în această dimineață, alături de ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Galaţi, care efectuează 59 de percheziţii domiciliare în judeţele Vrancea, Galaţi şi Brăila, informează Agerpres. Se caută cei 15 membri ai unei grupări, specializate în comerţului ilegal cu produse accizabile – alcool. Potrivit unui comunicat al DIICOT, sub coordonarea liderului grupării, Mircea Liviu Jîtea, un om de afaceri aflat în clasamentul celor mai bogați români, învinuiţii au vândut mari cantități de alcool, încălcând legea în ceea ce privește producerea, deținerea și marcarea produselor.
Astfel, în cadrul activităţii unei societăţi comerciale de profil din municipiul Focşani, membrii grupării au plasat, înaintea contoarelor liniei tehnologice de producţie de alcool dublu rafinat, a unor instalaţii neautorizate şi au extras în această modalitate peste 800.000 de litri de alcool. Toate aceste operațiuni nu s-au regăsit în actele contabile. Prejudiciul total cauzat bugetului de stat este estimat la 8 milioane euro, reprezentând accize, taxe şi impozite. Acţiunea este efectuată cu sprijinul BCCO Bacău, IJJ Galaţi, IJJ Bacău, IPJ Galaţi, Brăila şi Vrancea. Suportul tehnic şi informativ este asigurat de către SRI. La sediul DIICOT vor fi conduse, pentru audieri, 75 de persoane.
Amplă operațiune a procurorilor DIICOT în această dimineață, alături de ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Galaţi, care efectuează 59 de percheziţii domiciliare în judeţele Vrancea, Galaţi şi Brăila, informează Agerpres. Se caută cei 15 membri ai unei grupări, specializate în comerţului ilegal cu produse accizabile – alcool. Potrivit unui comunicat al DIICOT, sub coordonarea liderului grupării, Mircea Liviu Jîtea, un om de afaceri aflat în clasamentul celor mai bogați români, învinuiţii au vândut mari cantități de alcool, încălcând legea în ceea ce