News 63 din cei 79 de secretari ai unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ au fost prezenţi ieri în Sala Nicolae Iorga a Prefecturii pentru a-şi desemna reprezentanţii din Comisia de disciplină. Forul, ce funcţionează sub egida prefecturii, cercetează sesizările cu privire la faptele secretarilor, angajaţii primăriilor care garantează legalitatea documentelor emise în aceste instituţii.
Şedinţa de ieri a fost necesară deoarece vechile mandate ale reprezentanţilor din comisie au expirat.
„Vreau să vă mulţumesc pentru modul corect în care vă faceţi datoria, pentru momentele în care Prefectura a apelat la ajutorul dumneavoastră. Vă rog să fiţi în continuare legişti şi să ne solicitaţi sprijinul ori de câte ori aveţi nevoie.”, a spus prefectul Costică Macaleţi, adresându-se tuturor secretarilor din sală.
Alegerile au avut nevoie de două tururi de scrutin pentru a-l redesemna, în final, ca membru al comisiei, pe Constantin Alupoaie, secretarul comunei Corni, acesta avându-i în competiţie pe Ioan Cristian Martin, de la primăria Văculeşti şi Veronica Florea, secretar al municipiului Dorohoi. Pentru funcţia de membru supleant a fost votată Corina Chelaru, de la primăria Pomîrla.
Prefectul Costică Macaleţi l-a desemnat, în continuare, preşedinte al Comisiei de disciplină pentru cercetarea sesizărilor cu privire la faptele secretarilor unităţilor administrative, pe subprefectul Sebastian Tocariu.
Comisia a avut în ultima perioadă numeroase întâlniri pentru a dezbate anumite situaţii reclamate din judeţ, hotărând dacă se impune sau nu sancţionarea celor în culpă.
News 63 din cei 79 de secretari ai unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ au fost prezenţi ieri în Sala Nicolae Iorga a Prefecturii pentru a-şi desemna reprezentanţii din Comisia de disciplină. Forul, ce funcţionează sub egida prefecturii, cercetează