Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sărbătoarea celor 40 de mucenici

Publicat in Ziarul de Roman, vineri 8 martie 2013 ·

În Biserica Ortodoxă, sîmbătă, 9 martie, este sărbătoarea celor 40 de sfinți. Biserica din Cimitirul “Eternitatea” din Roman și biserica din satul Văleni își sărbătoresc hramul pe 9 martie.

Cei 40 de mucenici erau soldați creștini, aflați în slujba împăratului roman Licinius (308 – 324), mare dușman al celor care credeau în Hristos. Acesta a aflat că 40 dintre soldații săi sunt creștini și nu vor să aducă jertfă zeilor, așa cum poruncise el. Ca urmare a acestui refuz, soldații au fost întemnițați, loviți cu pietre, ținuți în apa rece ca gheața a unui lac de munte, schingiuiți și arși. În semn de respect pentru credința lor de nestrămutat și pentru chinurile prin care au trecut, românii îi sărbătoresc, în fiecare an, pe 9 martie, iar gospodinele gătesc în cinstea lor colaci în forma cifrei 8, reprezentând corpul uman, unși cu miere și nucă, care se numesc, în funcție de zona geografică, mucenici sau sfinți.

Două lăcașuri de cult din zona Roman își sărbătoresc hramul sîmbătă: biserica din Cimitirul “Eternitatea” din Roman, care are ca hram principal “Schimbarea la față”, și biserica din Văleni, cel mai vechi lăcaș de cult din Protoeria Roman, construit la 1519.

Ziua bărbatului – 40 de pahare de vin

Sărbătoarea creștină a celor 40 de sfinți din Sevastia s-a suprapus peste începerea anului agricol, generând o sărbătoare tradițională românească, “mucenicii” sau “măcinicii”. În credința populară, în ziua mucenicilor se încheie zilele babelor, zilele capricioase ale îngemănării iernii cu primăvara, lăsând loc zilelor moșilor, zile calde. De aceea, în această zi se fac numeroase ritualuri de alungare a gerului, cum ar fi: lovirea pămîntului cu bâte sau maiuri, rostirea de descântece pentru ca să iasă căldura și să intre gerul.

Un alt obicei legat de această sărbătoare este tradiția celor 40 de pahare de vin. Bărbații treb

Articolul in Ziarul de Roman >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Vreme capricioasă, cu ploi și oscilații termice

Adevarul acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunță că finalul lunii septembrie şi începutul lunii octombrie vor aduce o vreme schimbătoare în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi maxime ce vor oscila de la 10 grade, în Moldova şi Transilvani

Avocat ieșean, reținut de procurori după ce și-a mutilat fosta iubită într-o cameră de hotel

Ziare.com acum 42 minute
Avocatul ieşean Dinu Şerban a fost reţinut luni, 30 septembrie, pentru tentativă de omor, el fiind acuzat că şi-a lovit fosta iubită, mama femeii afirmând că aceasta ar fi refuzat să întreţină relaţii sexuale cu el. Incidentul s-a petrecut în urmă c

Registrul Auto Român se digitalizează cu un asistent virtual denumit RAReș

Wall-Street.ro acum 21 minute
Registrul Auto Român a lansat un chatbot care îi va ajuta pe cei care caută informații pe site-ul RAR. Noul asistent virtual, denumit RAReș, te poate îndruma dacă ai nevoie să te programez la inspecția tehnică periodică sau dacă, de exemplu, ți-ai p

BNR: Investiţiile străine directe au scăzut în anul 2023 cu aproape 33%, la 6,748 miliarde euro

News.ro acum o ora
Investiţiile străine directe au scăzut în anul 2023 la 6,748 miliarde euro, anunţă Banca Naţională a României (BNR). Comparativ, Fluxul net de Investiţii Străine Directe în anul 2022 a înregistrat valoarea de 10,039 miliarde euro, astfel că scăderea

George Simion (AUR) și-a depus oficial candidatura la alegerile prezidențiale

G4Media acum 43 minute
Preşedintele partidului extremist AUR, George Simion, şi-a depus luni la Biroul Electoral Central candidatura pentru alegerile prezidenţiale din 24 noiembrie. El a fost însoţit de mai mulţi membri AUR care s-au aflat în ultimele zile în judeţul Gala

Atenţionare de călătorie: Posibile perturbări ale circulaţiei mijloacelor de transport în Franţa

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Franţa că sindicatele reunite ale lucrătorilor din Franţa au lansat apeluri la mobilizări în vederea unei greve la nivel n

Cod galben de ploi şi intensificări ale vântului, în Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei/ Cod galben de ninsori, în Carpaţii Orientali şi Meridionali/ Un alt Cod galben de vânt puternic, marţi, în Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei şi estul Munteniei

News.ro acum 4 ore
Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de ploi şi intensificări ale vântului, valabilă până marţi dimineaţă, în Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei, în timp ce în zonele de munte, la altitudini de peste 1.700 de metri, în Carpaţii Orientali

Cadavrul unui bărbat fără adăpost, transportat prin București cu un cărucior de cumpărături. Ucigașul a fost reţinut

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat din Capitală a ucis o persoană fără adăpost, după care i-a transportat cadavrul prin oraş într-un cărucior de cumpărături, aruncând trupul neînsufleţit într-o zonă cu vegetaţie din Sectorul 1. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a a

Retragere de marcă din naţionala de fotbal a Franţei

Mediafax acum 2 ore
Jucătorul lui Atletico Madrid a dezvăluit vestea luni dimineaţă, chiar înainte de meciurile din octombrie ale Franţei cu Israel şi Belgia, scrie onefootball.com. „Cu inima plină de amintiri închei acest capitol al vieţii mele. Vă mulţumesc pentru ac

Banca pentru Alimente București inaugurează un nou hub logistic pentru a sprijini mai eficient lupta împotriva risipei alimentare

Tribuna acum 46 minute
După aproape nouă ani de activitate, Banca pentru Alimente București, alături de Federația Băncilor pentru Alimente din România - FBAR, parteneri de încredere și susținători, deschide un nou hub logistic modern, în noul parc Logicor Bucharest III Pa

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/16°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

14°/24°
Iasi
acum

10°
lun.

8°/12°
mar.

7°/10°
mie.

8°/17°
joi

11°/22°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/14°
mar.

10°/13°
mie.

11°/20°
joi

15°/21°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

8°/11°
mar.

7°/14°
mie.

6°/17°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

15°
lun.

8°/15°
mar.

6°/16°
mie.

8°/19°
joi

13°/18°