Pe Inga Abeleam avut norocul s-o întâlnesc în ultima zi a lunii august, la Riga. Ne-am întâlnit dimineaţa în faţa hotelului Justus, un hotel stil Art nouveau, somptuos, aristocratic, uşor snob de pretenţios; în Riga cea senin-răcoroasă de regulă, stând pe jos, sprijinită de colţul unei mese, aproape o puştoaică – blondă cu ochii albaştri, încălţată în tenişi şi cu o trăistuţă albă în mână – mă aştepta, zâmbind. Era ea: SCRIITOAREA. Laureată cu Premiul Naţional de Literatură şi alte premii importante. Ne-am îmbrăţişat cald, de parcă ne-am fi cunoscut de mult. Am făcut câţiva paşi pe jos, iar în drum ne-a oprit o tânără pe care a îmbrăţişat-o cu aceeaşi căldură (obicei leton se pare: o strângere în braţe, unind parcă sufletele, nu corpurile) şi aflu că e directoarea artistică a Teatrului Naţional din Riga, care mergea la teatru pentru a asista la repetiţiile piesei scrise de Inga, Jasmin, premiera fiind programată pe 13 septembrie 2012. Găsim în cele din urmă o cafenea. Discuţia a fost – oare? – una simplă, dar permanent am simţit că am în faţa mea un personaj. Frământat, posedat de muza care nu-i dă pace. Citea – a scos din geantă – Moarte la Veneţia de Thomas Mann. Cu un creion sublinia tot ce o uluia. Esenţa, zicea ea, cât de profund e totul în această carte, mult mai adânc sunt înfăţişate lucrurile aici, doar în câteva pagini faţă de sutele de pagini ale Muntelui vrăjit. Facem schimb de cărţi, i-am adus un album cu România şi vorbim despre minunăţiile ţării, ce merită a fi văzute. Ceva-ceva din România a văzut ea, fiind invitată cu un an în urmă la Sibiu, unde i s-a tradus deja piesa Cerbii negri pentru o lectură dramatizată... Ea mi-a adus două volume de povestiri, care i-au fost deja traduse în limba franceză: Nature morte à la grenade (2005) şi Saute de vent (2010), ambele apărute la Editura L’Archange Minotaure. Inga mi-a povestit viaţa ei. A studiat iniţial bi