Fiindcă azi e Ziua Internaţională a Femeii, ne-am gândit să îi luăm unei veritabile purtătoare de cuvânt a femeilor de pretutindeni, doamna Monica Tatoiu, un scurt interviu (mă rog, cel puţin noi aşa ne propusesem, dar cu Florin Piersic şi cu Monica Tatoiu nu poţi să ştii niciodată!). Ce a ieşit, citiţi în rândurile următoare, desigur, nu înainte de a primi urările noastre de „La mulţi ani!” cu acest minunat prilej. Sunteţi peste tot şi oricând. Vreţi să dovediţi cu orice preţ că „tot Banatu-i fruncea”? De ceva vreme, tot mai mulți” jucători de-a cuvintele “,evident de sex masculin îmi pun aceeaşi întrebare. Până acum 2 ani mă întrebau cu candoare “Cum împărțiți responsabilitățile de mamă şi soție cu cea de manager? Cum e să fi şi femeie şi manager?????(în traducere liberă-cum e să fi o ființă inferioară şi să ai totodată acces la masă unde decid aleşii purtători de cxxxx)?”. Nimeni nu mă contrazice, nu îmi aduce argumente privind o afirmație fără acoperire, de cele mai multe ori se enervează şi jignesc. Mi-ar face mare plăcere – îmi place duelul în argumente – să fiu acuzată de o afirmație greşită, pentru că recunosc când greşesc şi petrec câteva zile citind, ca a două oară să nu se mai întâmple. Am fost un elev de nota 10, deoarece tata m-a stresat mereu cu teza “ femeile sunt necesare, dar inferioare”. Sunt de vârstă apropiată cu “mânuitorii de cuvinte” de varii profesii care în anii 90 au ales să fie interpreți ai schimbării (ziarişti, mai simplu spus) pentru cei prea ocupați să construiască capitalismul mioritic sau să trudească pentru cei în cauză.Când ai lucrat 15 ani cu 100000 de oameni din toate zonele României, din toate profesile, cu studii de la şcoală primară la super doctorate, ştii mai mult decât ai vrea. Sufăr de deformație profesională: vreau să înțeleg mai mult decât vreau să ştiu. Din matematică am învățat că orice model (oricât de complicat ar fi)