Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Monica Tatoiu: „Ştiu să descifrez informaţia chiar dacă sunt blondă şi port sutien!”

Publicat in Academia Catavencu, vineri 8 martie 2013 ·

Fiindcă azi e Ziua Internaţională a Femeii, ne-am gândit să îi luăm unei veritabile purtătoare de cuvânt a femeilor de pretutindeni, doamna Monica Tatoiu, un scurt interviu (mă rog, cel puţin noi aşa ne propusesem, dar cu Florin Piersic şi cu Monica Tatoiu nu poţi să ştii niciodată!). Ce a ieşit, citiţi în rândurile următoare, desigur, nu înainte de a primi urările noastre de „La mulţi ani!” cu acest minunat prilej. Sunteţi peste tot şi oricând. Vreţi să dovediţi cu orice preţ că „tot Banatu-i fruncea”? De ceva vreme, tot mai mulți” jucători de-a cuvintele “,evident de sex masculin îmi pun aceeaşi întrebare. Până acum 2 ani mă întrebau cu candoare “Cum împărțiți responsabilitățile de mamă şi soție cu cea de manager? Cum e să fi şi femeie şi manager?????(în traducere liberă-cum e să fi o ființă inferioară şi să ai totodată acces la masă unde decid aleşii purtători de cxxxx)?”. Nimeni nu mă contrazice, nu îmi aduce argumente privind o afirmație fără acoperire, de cele mai multe ori se enervează şi jignesc. Mi-ar face mare plăcere – îmi place duelul în argumente – să fiu acuzată de o afirmație greşită, pentru că recunosc când greşesc şi petrec câteva zile citind, ca a două oară să nu se mai întâmple. Am fost un elev de nota 10, deoarece tata m-a stresat mereu cu teza “ femeile sunt necesare, dar inferioare”. Sunt de vârstă apropiată cu “mânuitorii de cuvinte” de varii profesii care în anii 90 au ales să fie interpreți ai schimbării (ziarişti, mai simplu spus) pentru cei prea ocupați să construiască capitalismul mioritic sau să trudească pentru cei în cauză.Când ai lucrat 15 ani cu 100000 de oameni din toate zonele României, din toate profesile, cu studii de la şcoală primară la super doctorate, ştii mai mult decât ai vrea. Sufăr de deformație profesională: vreau să înțeleg mai mult decât vreau să ştiu. Din matematică am învățat că orice model (oricât de complicat ar fi)

Articolul in Academia Catavencu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR solicită convocarea de urgenţă a Parlamentului în sesiune extraordinară, pentru a începe procedura de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis: Este un pas crucial pentru restabilirea democraţiei şi a pune capăt actualei crize politice

News.ro acum 26 minute
Alianţa pentru Unirea Românilor a depus marţi o solicitare pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie 2025, arătând că scopul acestei solicitări este acela de a cere socoteală unui guvern care s-a dovedit

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 22 minute
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Trump urmează să participe online la Forumul Economic Mondial de la Davos, iar Zelenski în persoană. Ruşii nu au voie la WEF de trei ani

News.ro acum 47 minute
Donald Trump urmează să participe - prin intervenţie video -, la trei zile după învestire, săptămâna viitoare, la 23 ianuarie, la cea de-a 55-a ediţie a Forumului Economic Mondial (WEF) la Davos, în Elveţia, unde preşedintele ucrainean Volodimir Zel

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 3 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 3 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 3 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Sebastian Burduja, despre schema de compensare şi plafonare în energie: Lucrăm pe mai multe scenarii. Un scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată de 3-6 luni, în funcţie de situaţia regională

News.ro acum 47 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat marţi, despre schema de compensare şi plafonare în energie că se lucrează pe mai multe scenarii iar un astfel de scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată

Maia Sandu acuză Kremlinul pentru provocarea intenţionată a crizei energetice din Transnistria: „Scopul este clar: escaladarea situaţiei”

HotNews acum 38 minute
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care a convocat marţi Consiliul Suprem de Securitate al ţării, a acuzat Kremlinul şi compania Gazprom pe care o controlează de provocarea intenţionată a crizei energetice din Transnistria, potrivit News.ro.

România participă din 2025 cu militari la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO: Am trimis în Slovacia sisteme moderne cu rachete antitanc

HotNews acum 2 ore
România și-a extins prezența începând cu luna ianuarie a anului 2025, cu efective și tehnică militară la încă două grupuri de luptă ale NATO care funcționează în țările aliate de pe Flancul Estic, anunță MApN. Armata română a trimis un detașament an

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 6 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°