Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PDL se simte "mai de dreapta" fără Stănişoară

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 8 martie 2013 ·

La doar o zi după ce Mihai Stănişoară a plecat la PNL, Vasile Blaga s-a dus în organizaţia condusă până de curând de acesta, la Mehedinţi, să-şi prezinte moţiunea cu care candidează la şefia PDL.

Liberal cu acte în regulă, Stănişoară nu s-a mai ocupat de organizarea evenimentului, aşa că preşedintele PDL era cât pe ce să-şi ţină discursul în faţa unei săli goale.

Acuzat că a fugit „ca mireasa cu darul”

„Dacă nu se implica primvicepreşedintele Marius Bălu nu puteam avea aproape 200 de membri ai noştri la acest eveniment. M-a surprins lipsa de bun-simţ a lui Stănişoară. Putea măcar să dea un telefon”, şi-a vărsat năduful Blaga. Acesta a mai spus că nu crede în orientarea liberală a lui Stănişoară şi că „dezertarea din PDL este efectul unui interes ascuns despre care se va afla cândva”. „Oricum nu m-ar fi susţinut”, s-a consolat Blaga.

„Ieri a fost un accident care a demonstrat că Mihai Stănişoară nu rezistă în opoziţie”, a spus şi Gheorghe Flutur, secretarul general al PDL. El a accentuat că oricine părăseşte PDL nu trebuie să „fugă ca mireasa cu darul”, după ce şi-a atins scopul. La rândul său, primvicepreşedintele Cezar Preda a precizat că, aşa cum Dunărea curge şi pietrele rămân, aşa şi în PDL Mehedinţi au rămas valorile.

Pe aceeaşi temă a glosat şi europarlamentarul Marian Jean Marinescu, care, la întrebarea „A plecat cineva?” şi-a dat singur răspunsul: „Să fie iertat!”. Europarlamentarul Traian Ungureanu, în stilu-i caracteristic, a spus o ghicitoare: „Oglindă oglinjoară cine-i mai de dreapta în ţară? PDL fără Stănişoară!”. Monica Macovei: Stănișoară a dovedit "un oportunism dus la limita extremă"

Şi-a şters criticile la adresa lui Crin

Între timp, la PNL, Stă nişoară a participat ieri la prima sa şedinţă. Cu acest prilej, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a admis că primirea acestuia în partid nu prea se potriveşte cu discursu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 36 minute
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 3 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum o ora
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 8 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 6 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°