Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De Ziua Femeii, MedLife a deschis o galerie neconvențională de artă. GALERIE FOTO

Publicat in Ora de Timis, vineri 8 martie 2013 ·

Galerie Foto

TIMIȘOARA. Cinci tinere artiste din Timișoara și-au expus, vineri, lucrările de artă pe holurile clinicii MedLife din oraș. Poate așa le vor mai alina durerea și emoția celor care trec pragul instituției medicale. Chiar de 8 martie a avut loc deschiderea expoziție cu vânzare care a adus un plus de bucurie în ochii celor prezenți. Artistele Ana Kun, Andreea Medar, Anda Ciuma, Edith Torony și Manuela Marchiș au expus peste 20 de lucrări folosindu-se de tehnici diverse și materiale diferite.

Pentru următoarele luni vom aduce în fața dumneavoastră mulți artiști, astăzi expun doar artiste, pentru că este o zi specială, artiști care să vină aproape de dumneavoastră, să le cunoașteți stilul și eventual să le cumpărați lucrările, a spus, în deschiderea expoziției Flavius Cioca, branch manager Hyperclinica MedLife Timişoara. Expoziția reprezintă un parteneriat între MedLife și Asociația Culturală #fa91a2, pentru care expunerea lucrărilor de artă în astfel de spații neconvenționale se repetă pentru a opta dată. Este prima clinică medicală în care expunem, avem expuse în spații neconvenționale 160 de lucrări, cu un trafic de 40 000 de persoane. Lucrările expuse de noi aparțin unor artiști studenți la master, însă avem și lucrări ale unor artiști mari, spune Mihai Șuta, reprezentantul Asociației Culturale #fa91a2.

Galeria Neconvențională Medlife Timișoara se află în incinta Hyperclinicii Medlife de pe str. G-ral Ion Drăgălina nr. 37A. Toți cei interesați de lucrările de artă le pot vizita la MedLife în perioada următoare. Galerie Foto

TIMIȘOARA. Cinci tinere artiste din Timișoara și-au expus, vineri, lucrările de artă pe holurile clinicii MedLife din oraș. Poate așa le vor mai alina durerea și emoția celor care trec pragul instituției medicale. Chiar de 8 martie a avut loc deschiderea expoziție cu vânzare care a adus un plus de bucurie în ochii

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

METEO. Cod galben de ploi și vijelii în 21 de județe din țară

Mediafax acum 19 minute
Potrivit ANM, Codul galben vizează județele Satu Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Alba, Cluj, Sălaj, Bihor, Arad, Hunedoara, Timiș, Caraș-Severin, Suceava, Neamț, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea și Constanța. În aceste zone

Profesor de sport din Târgovişte, arestat pentru viol. E acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă de 16 ani

HotNews acum 2 ore
Un profesor de sport, antrenor al echipei de volei din cadrul unei școli din Târgovişte, a fost arestat preventiv pentru viol, sub acuzația că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă de 16 ani, informează, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean

A murit „Pepe” Mujica, fostul lider al Uruguayului cunoscut drept „cel mai sărac președinte din lume”

HotNews acum 2 ore
José „Pepe” Mujica, fostul luptător de gherilă care a prezidat Uruguayul între 2010 și 2015, a murit marți la vârsta de 89 de ani. Anunțul a fost făcut de actualul președinte Yamandú Orsi, transmite BBC. „Cu profundă tristețe anunțăm moartea camarad

Cutremur cu magnitudinea 6,1 în largul coastelor Greciei / Deocamdată nu sunt disponibile informaţii cu privire la posibile victime sau pagube

G4Media acum 3 ore
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 6,1 a lovit Grecia miercuri dimineaţă devreme, epicentrul fiind situat în mare, la 15 kilometri de insula Kasos, în sudul Mării Egee, potrivit Institutului american de geofizică (USGS), relatează AFP, transmit

INS: Producţia industrială a scăzut în primul trimestru cu 4,2%, ca serie brută

News.ro acum 18 minute
Producţia industrială a scăzut, în primele luni ale anului, atât ca serie brută (-4,2%), cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate (-3,1%), faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele Institutulu

Cum încearcă președintele brazilian să-l convingă pe Putin să meargă să-l întâlnească pe Zelenski la Istanbul: „Nu mă costă nimic”

HotNews acum 36 minute
Președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a declarat miercuri că îl va îndemna pe președintele rus Vladimir Putin să se întâlnească cu Volodimir Zelenski în Turcia, la negocierile pentru încetarea războiului din Ucraina, relatează AFP, citată

Fotbalistul Taiwo Awoniyi (Nottingham Forest), în comă indusă după o operaţie

News.ro acum o ora
Atacantul echipei Nottingham Forest, Taiwo Awoniyi, a fost plasat în comă indusă după o operaţie la nivelul abdomenului. Jucătorul internaţional nigerian a fost operat luni seara, după ce a suferit o accidentare gravă în timpul meciului de duminică,

Zelenski, gata să participe la slujba inaugurală a Papei Leon, dacă situația de pe front o va permite

Adevarul acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski ar putea fi prezent duminică la Vatican, la slujba inaugurală a Papei Leon al XIV-lea, dacă situația de pe front o va permite, a declarat marți, 13 mai, șeful său de cabinet, Andriy Yermak.

Cutremur major de 6,3 în Grecia, seismul s-a simțit și în Egipt

HotNews acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 6,3 s-a produs miercuri în largul insulei Creta din Grecia, a anunțat Centrul german de cercetare pentru geoștiințe (GFZ), citat de Reuters. Cutremurul a avut loc la o adâncime de 83 km, a precizat GFZ. Locuitorii din Egi

CFR Cluj și Hermannstadt joacă miercuri finala Cupei României

Mediafax acum 3 ore
Andrei Chivulete va conduce finala dintre CFR Cluj și Hermannstadt. Din brigada lui Andrei Chivulete mai fac parte asistenții Andrei Constantinescu și Romică Bîrdeș, al patrulea oficial Rareș Vidican, în timp ce în camera VAR se vor afla Sorin Costr

Vremea

București
acum

15°
mie.

7°/21°
joi

9°/23°
vin.

10°/21°
sâm.

9°/10°
Iasi
acum

15°
mie.

7°/20°
joi

8°/21°
vin.

7°/13°
sâm.

7°/9°
Constanta
acum

14°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

4°/16°
joi

8°/17°
vin.

6°/13°
sâm.

5°/15°
Timisoara
acum

13°
mie.

3°/19°
joi

6°/22°
vin.

7°/15°
sâm.

8°/16°