La 1900, părea firesc să apară o zi a femeilor, pentru că încă nici măcar n-aveau drept de vot (vezi referirile din filmele „Mary Poppins” sau „Maiorul Barbara” — după piesa lui George Bernard Shaw).
Cea care avea, însă, să profite de situaţie, va fi o marxistă înrăită, membră a Partidului Comunist German, Clara Zetkin, (uitaţi-vă pe net cât de bărbată arăta!), care la un congres internaţional va obţine acceptul în unanimitate (cine ar fi putut spune nu, când erau numai femei acolo?) ca 8 martie să fie sărbătorită, teoretic, pretutindeni.
În 1917, Lenin declara acelaşi 8 martie Ziua Internaţională a Femeii, deşi ştim bine cum erau tratate! La aceeaşi dată, în 1948, apare primul număr din revista „Femeia”, editată de Consiliul Naţional al… Femeilor din Republica Populară Română şi totodată se instaurează ca sărbătoare socialistă, un „brand” cu anvergură, care eclipsa mult mai elegantul mărţişor, (şi îi stresa pe bărbaţi, care se simţeau obligaţi la o nouă corvoadă) pentru că întotdeauna a existat o tendinţă de dublare a sărbătorilor.
1 Mai – Ziua Muncii - ţinea loc de interzisul Paşte, se ieşea la iarbă verde, cu popularii mici cu bere, în caz că se găseau, cu o pilă ceva, ba unii făceau chiar şi ouă roşii, ignorând semnificaţia biblică, 10 Mai – Ziua Regelui se mutase întâi pe 9 mai, a Independenţii, şi chiar pe 8, de Ziua Partidului Comunist, Anul Nou ţinea loc de Crăciun…
După Revoluţie s-a importat Sfântul Valentin, căruia i s-a adus un echivalent local, Dragobetele, de care nu auzise nimeni până atunci… Într-o ţară profund misogină, chiar dacă adesea se caută să se mascheze ideea, deşi e suficient să ne gândim inclusiv lingvistic, la faptul că toate înjurăturile au conotaţie maternă şi nu paternă, se spălau şi se spală, în continuare, toate păcatele cu un buchet de flori — de garoafe roşii până în ’89 (culoarea partidului) şi unele mai var
