Căpitanul echipei Steaua Bucureşti, Alexandru Bourceanu, a declarat, joi seară, după victoria din meciul cu Chelsea Londra, scor 1-0, că jucătorii "roş-albaştri" vor încerca să păstreze acest avantaj în returul de la Londra, informează www.prosport.ro.
"Ne vom bucura la hotel, vom bea o bere sau două şi vom merge la culcare. Acestea sunt meciuri speciale, meciuri reale, avem mai multe emoţii. Fluturi în stomac au doar unii, nu toţi. Este cert că echipa adversă are fotbalişti mai valoroşi ca noi. Acum vom încerca să menţinem rezultatul la Londra. Nu mă pronunţ despre faza penaltiului, nu vreau să comentez decizia arbitrului. Cu certitudine este cel mai bun sezon din cariera mea, dar nu vreau să plec. Vreau în acest moment doar un titlu cu Steaua. Care sunt şansele la calificare? Aproape 50-50, cred că ne apropiem de 50 şi noi. Terenul a fost impracticabil pe Arena Naţională, dar sperăm ca pe viitor autorităţile să ia măsuri", a spus Bourceanu la Sport.ro.
Fundaşul Lukasz Szukala a lăudat publicul prezent pe Arena Naţională: "Este un rezultat foarte bun. Suntem foarte fericiţi, pentru că echipa a făcut un meci foarte bun. Rezultatul este excelent în perspectiva meciului retur. Dacă vom avea aceeaşi calitate în joc, ne putem califica. Cu Ajax a fost altă situaţie, nu se pot compara cele două meciuri. Este foarte important pentru un fotbalist să joace împotriva unei echipe precum Chelsea. Public precum cel al Stelei nu am văzut niciodată, este impresionant".
Mijlocaşul Adrian Popa a afirmat că Steaua are şanse bune de calificare în sferturile de finală. "Suntem fericiţi şi e normal să fim aşa. Seara cu Ajax a fost mai frumoasă decât aceasta, dar sper să fie şi mai frumos la Londra. Avem şanse foarte bune. Nu am primit gol acasă şi vom aborda meciul de acolo cum am făcut-o şi astăzi. Chelsea e o echipă foarte bună, normal, nu degeaba e campioana Eu