Leonard Doroftei este un familist convins, iar acest lucru nu o spune numai el, ci şi prietenii săi apropiaţi. Chiar dacă acum are şi mari responsabilităţi profesionale, preşedintele F.R Box spune că familia va fi întodeauna pe primul loc. Doroftei a vorbit în EXCLUSIVITATE pentru ziarulring.ro despre cum a evoluat relaţia cu soţia şi copiii săi, despre meciul său de retragere şi afacerea sa de suflet, PUB-ul din Ploieşti.
Adi, Alex şi Vanessa sunt îngerii din viaţa lui Doroftei. După alegerea lui Leonard în fruntea Federaţiei Române de Box, Diana, soţia lui Doroftei, uneori, ţine loc şi de mamă şi de tată. "Moşu" preferă să facă zilnic naveta Ploieşti-Bucureşti pentru a fi alături de familia sa. Nu-l interesează să se mute definitiv în Capitală. Leondard a vorbit în premieră despre hooby-urile, dar şi carierele pe care vor să le urmeze copiii săi.
"LUI ADI ÎI PLACE MMA-UL, DAR CRED CĂ VA FI UN AVOCAT DE SUCCES"
Adi, băiatul cel mare al lui Doroftei, îi calcă pe urme tatălui său. Îi place lupta, dar nu box-ul, ci MMA-ul. "Pe copiii mei i-am dus la multe sporturi. Au încercat să facă de toate, sunt talentaţi. Cel mare dacă-l vedeţi cum luptă, zici că toată viaţa lui a facut box şi antrenamente. Nu e interesat. Îi plac luptele. Acum când a crescut a învăţat ce înseamnă lupta. Îi place MMA-ul, se interesează, cunoaşte, exersează, vrea să lupte. Pe braţe loveşte mult mai în viteză şi mai bine ca mine. Dacă-i place, să se ducă, însă eu l-am încurajat spre scoală. Merge bine cu scoala şi o să fie un avocat de succes".
"MOŞULICĂ, CU BURTA ASTA NU INTRU ÎN RING"
Cariera în box a lui Doroftei nu este încheiată, mai urmează un meci de retragere. "Moşu" nu este pregătit să plângă şi să agaţe definitiv manuşile'n cui. De ani de zile se gândeşte la acest moment, însă