Câteva sute de spectatori, în majoritate tineri, au urmărit marţi seară, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava, comedia cehoviană „Cerere în căsătorie”, în interpretarea actorilor de la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoşani. Piesa scrisă de A.P. Cehov scoate al suprafaţă drama oamenilor singuri, care îşi caută jumătatea, oameni confuzi, care nu-şi găsesc locul, echilibrul, oameni care suferă fizic, dar şi sufleteşte.
Singura dorinţă a acestora este să găsească pe cineva cu care să-şi împartă viaţa, să se implice emoţional, să împartă bucuriile şi necazurile. Însă, duşmanul cel mai mare care le stă în calea fericirii este tocmai firea lor dificilă, felul lor de a vedea lucrurile, egoismul şi neştiinţa în ceea ce priveşte viaţa în doi.
Comedie savuroasă
„Ivan Vasilevici”, interpretat de actorul Dragoş Radu, vrea să se însoare cu fiica vecinului său, „Natalia Stepanovici”, personaj interpretat de actriţa Silvia Răileanu. Nu că ar iubi-o pe tânără, dar este „gospodină, draguţă şi învăţată”. Pentru Ivan, „junul” ajuns la „vârsta critică” de 35 de ani, timpul se scurge altfel, nu-i permite amânare.
Temperamentul impulsiv al „tânărului” care vrea să se însoare, egoismul, lipsa de comunicare duc la o continuă stare de tensiune, chiar la scandal. Cei doi parteneri nu se pun de acord niciodată, iar insultele nu se lasă mult aşteptate. Dacă unele conflicte dintre personaje au o bază cât de cât solidă, altele sunt nişte copilării, care transformă o poveste dramatică într-o comedie savuroasă, aplaudată de public. Războiul dintre „însurăţei” porneşte de la fleacuri. Un rol mare face şi Cezar Amitroaiei, care îl interpretează pe „Stepan Stepanovici”, tatăl „miresei”, care mereu încearcă să descâlcească conflictele tinerilor, încearcă să aplaneze răbufnirile celor doi, de aici venind comicul de situaţii.
Publicul a rămas plăcut impresionat