La Spitalul Judeţean de Urgenţă “Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare lucrările trebuie finalizate în acest an. Asta înseamnă că în acest moment constructorul lucrează sub presiunea timpului, până la finele anului fiind nevoie a se finaliza un corp întreg de clădire, la care se adaugă o parte din cel pe care se lucrează acum. Conducerea CJ Maramureş dă asigurări că lucrările vor fi finalizate în acest an. Cum, numai ei ştiu. Asta în condiţiile în care se doreşte a se face acolo lucrări de calitate, nu lucrări doar de dragul de a nu pierde un proiect.
“Eu am ridicat în fiecare şedinţă pe care o avem cu constructorul, proiectantul şi ceilalţi problema atât a încadrării în ritmul de execuţie, cât şi a calităţii lucrărilor care se fac acolo. Atâta vreme cât avem din punct de vedere tehnic dirigenţie de şantier, asistenţă tehnică sau asistenţă la proiectare, cei care îşi asumă din punct de vedere calitativ, prin semnătură, vor răspunde dacă nu îndeplinesc cerinţele de calitate acolo lucrările făcute.
Sper ca până în data de 30 aprilie, aşa cum este termenul stabilit, să avem finalizat corpul N al clădirii, ca să putem începe atacarea celor două corpuri F şi M prin mutarea secţiilor în corpul nou reabilitat şi pe fosta Pediatrie şi Policlinica 2.
Oricum este obligatoriu ca să terminăm proiectul în acest an. Şi îl vom termina. Foarte simplu. Atacarea celorlalte două corpuri împreună, a deschide un singur front şi un singur şantier plecând de jos în sus până la finalizarea lui şi în cel mai rău caz, dacă nu avem o suplimentare a finanţării mergem pe sumele pe care le avem în proiect şi oricum va fi făcut. Evident că acum lucrăm contratimp.
Revenind la lucrările proaste despre care se vorbeşte, cred că de data asta cel care să aibă de suferit este cel care greşeşte. Trebuie schimbată politica. Oricum, ce a fost acolo la spital până acum de proastă calitate?