Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Efectul Stanisoara

Publicat in Corect News, vineri 8 martie 2013 ·

Plecarea neasteptata a lui Mihai Stanisoara din PDL a insuflat un puternic sentiment de nesiguranta in randul democrat-liberalilor, alimentand zvonurile unor noi dezertari si chiar a unei aliante care s-ar cloci in taina intre partidul lui Vasile Blaga si PNL, scrie ZIUAnews. Sursa imagine: cotidianul.ro

Imediat dupa plecarea lui Stanisoara din PDL, in presa s-a vehiculat cu o tot mai mare intensitate scenariul unei aliante, daca nu chiar fuziuni, intre partidul condus de Vasile Blaga si cel al lui Crin Antonescu. Ipoteza, care se creionase timid inca dinainte de evenimentul de miercuri, s-a bazat in special pe doua declaratii. Prima i-a apartinut liderului PDL, care a spus zilele trecute ca, in principiu, colaborarea cu PNL i se pare una fireasca. A doua a venit din partea lui Sorin Frunzaverde, un alt personaj marcant din PDL care a intrat pe neasteptate in PNL, deschizand inca din 2012 calea dezertarilor la varf din partidul lui Vasile Blaga. Dupa anuntul soc privind plecarea lui Stanisoara, fostul prim-vicepresedinte al PDL nu numai ca a recunoscut ca a contribuit la aducerea lui Stanisoara in PNL, dar a precizat si ca se asteapta sa mai vina si alti "oameni de valoare" din acest partid.

La scurt timp, a inceput sa se vorbeasca de o posibila plecare din PDL a unui alt apropiat al lui Vasile Blaga - Adriean Videanu. In mod paradoxal, acesta le-a atras in ultima perioada atentia observatorilor politici nu prin activitatea, ci prin pasivitatea sa inexplicabila in contextul bataliei pentru putere din PDL. Fostul primar al Capitalei s-a grabit joi sa "infirme categoric" pe blog ca este pus pe tradarea "familei politice pentru care militeaza inca de la infiintare", si sa pledeze inca o data pentru unitatea PDL.

O reactie interesanta a venit in cotextul crizei generate de plecarea lui Stanisoara si de la Elena Udrea, contracandidata lui Blaga la sefi

Articolul in Corect News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Încă o avertizare cod roşu emisă de meteorologi

News.ro acum 18 minute
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ANM a emis, miercuri, o nouă avertizare cod roşu, valabilă tot pentru judeţele Iaşi şi Neamţ, până la ora 14:15 Noua

Ministrul Radu Marinescu: PENSIONAREA la 50 de ani lipsește sistemul de o resursă umană greu de înlocuit

Gandul acum 18 minute
Ministrul Justiției, Radu Marinescu susține că vârsta de 50, în jurul căreia se pot pensiona magistrații în prezent este nepotrivită. Este vârsta la care au acumulat experiență și le permite să fie foarte buni judecători sau procurori. „A pleca din

Constantin Toma: Nu m-am gândit la funcția de președinte PSD. Dacă vreo echipă mă cooptează pentru viitoarea conducere, probabil că o să cuplez

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat, miercuri, că se vede cooptat într-o viitoare garnitură de conducere a Partidului Social Democrat, după congres, având o experienţă politică ş

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Scenariu apocaliptic. Anastasiu: România risca un curs la 6 lei euro şi şomaj la 30-40%

Capital acum 50 minute
Cursul valutar și șomajul au fost în pericol major, avertizează vicepremierul Dragoș Anastasiu, dacă România nu adopta până pe 8 iulie pachetul de măsuri fiscale solicitat de Comisia Europeană.

SuperLiga: Oţelul şi-a întărit defensiva cu Murria Soriano, crescut la Academia Villareal

HotNews acum o ora
Fundaşul central Vadik Murria Soriano, fotbalist cu dublă cetăţenie ruso-spaniolă, a ajuns la Galaţi şi a semnat până în vara anului 2027 cu SC Oţelul, potrivit News.ro. „Am fost primit cu căldură de noii mei colegi, acest lucru m-a impresionat. Îmi

Primăria Satu Mare anunță un chatbot cu inteligenţă artificială în relaţia cu cetăţenii

G4Media acum 15 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Primăria Satu Mare a anunțat miercuri că a introdus pe site-ul oficial un chatbot bazat pe inteligenţă artificială pentru interacţiunea cu cetăţenii, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi produc

CCR anunță când va dezbate sesizarea AUR privind primul pachet de măsuri fiscale

HotNews acum 3 ore
Sesizarea depusă de AUR în legătură cu legea prin care a fost adoptat primul pachet de măsuri fiscale de către Guvernul Bolojan, și pe care partidul lui George Simion o numește „toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională”, va fi dezbătut

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 3 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/33°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

30°
mie.

19°/30°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/36°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/30°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°