de George LIMBEANU
08 martie 2013 20:44
0 vizualizari
A-A+ * Revelaţiile poetice în euforia lor hibernală sunt sublime, dar nu ne pot ţine întotdeauna de cald.
* Singurul neajuns al vinului este acela că nu îşi cunoaşte întotdeauna măsura.
* Sentimentele contradictorii în privinţa animalelor provin din dubla natură a acestora: ori unele sunt pentru sacrificare ori altele pentru companie pe termen determinat.
* Doar un român celebru de-al nostru s-a angajat în mod protestatar: vezi cartea "Singur împotriva tuturor!" Cine a fost acesta?
* Dacă apocalipsa cu spectrul său halucinant care a terorizat omenirea timp de milenii s-ar fi produs, noi, cei de azi, încă vii şi nevătămaţi, nu am fi apărut pe faţa pământului, pentru a duce mai departe această obsesie maladivă.
* Suntem convinşi de necesitatea refacerii ordinii mondiale, dar nu ştim precis când şi cine vor fi artizanii acestei opere.
* De la o vreme, timpul începe să dobândească pentru cei mai mulţi dintre noi o valoare în permanentă creştere!
* Ne-a fost revelat adevărul, dar nu ştim dacă i-am desluşit profundele-i sensuri!
* Putem demola un mit, dar în schimb nu reuşim să-i desfiinţăm suportul esenţial: credinţa în indestructibilitatea sa.
* Sunt sigur de succes doar atunci când reuşitele mele sunt asaltate de un şuvoi de bârfe şi invidii.
* Nu există eroare mai mare decât a crede că lumea începe cu unii dintre noi şi sfârşeşte aşijderea.
* Unele filosofii şi doctrine au fost atât de mult răscolite şi răstălmăcite, încât efectele lor s-au întors în mod malefic împotriva celor mai aprigi susţinători ai lor.
* În lupta pentru putere, mai mult decât în oricare alt gen de lupte, se comit cele mai inimaginabile monstruozităţi.
* Dramatic este faptul când maladia rinocerită de sorginte ionesciană coboară de pe scenă în rândul p