Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mini Ştiri: Trei basarabeni au uitat să-şi reînnoiască actele

Publicat in Ziarul de Vrancea, vineri 8 martie 2013 ·

Trei cetăţeni moldoveni au intrat în atenţia poliţiştilor de la Serviciul pentru Imigrări Vrancea pentru că au uitat să treacă pe la poliţie pentru a obţine viza necesară şederii în Romania.

Astfel, cu ocazia unei acţiuni organizate de Serviciul pentru Imigrări, au fost depistaţi trei cetăţeni din Republica Moldova, cu varste între 17 şi 44 de ani. “La expirarea dreptului de şedere, cei trei cetăţeni moldoveni nu au întreprins niciun demers legal pentru prelungirea acestui drept şi nici nu au părăsit teritoriul ţării”, se arată în informarea de la Imigrări. (D. C.)

Cîrligele: S-au certat la telefon după care l-a luat la bătaie

Un tanăr de 23 de ani din Cîrligele a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de lovire şi alte violenţe. Marian Bari este acuzat că, pe 3 decembrie 2012, a avut iniţial o discuţie telefonică în contradictoriu cu Ionel A. Bari a susţinut că a primit mai multe jigniri din partea interlocutorului său, cu care ulterior s-a întalnit şi pe care l-a lovit cu pumnul în zona feţei. Victima a avut nevoie de 7-8 zile de îngrijiri medicale şi s-a şi constituit parte civilă cu suma de 1.500 lei. (G. S.)

Coteşti: A furat maşina şi a condus-o băut şi fără permis

Poliţiştii de la Coteşti au întocmit pe numele unui ieşean de 29 de ani un dosar penal pentru furt calificat, conducere a unui autoturism fără permis şi sub influenţa băuturilor alcoolice. Vasile Fandarac este acuzat că a sustras un autoturism Dacia de la o persoană la care lucrase anterior ca zilier, a condus-o circa 6 km, iar cand a vrut să se întoarcă, a ieşit de pe carosabil şi a ajuns cu maşina în camp. Poliţiştii l-au găsit cand încerca să aducă maşina pe şosea şi, după ce l-au dus la analize, a rezultat că avea o alcoolemie de 1,65 grame la mie. (G. S.)

Trei cetăţeni moldoveni au intrat în atenţia poliţiştilor de la Serviciul

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 47 minute
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Accident rutier tragic în Sibiu. Un copil de 6 ani a murit

Ziua Constanta acum 45 minute
Un copil de șase ani a murit în urma unui accident produs în județul Sibiu, pe DJ 106. În accident au fost implicate două mașini. Un accident rutier a avut duminică, 29 decembrie 2024, în județul Sibiu, pe DJ 106. Potriviti ISU Sibiu, în accident a

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 3 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum o ora
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 2 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum o ora
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 2 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Şeful OMS „a scăpat de moarte la limită”, după ce a fost surprins în atacul de pe aeroportul din Yemen

Libertatea acum 13 minute
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat că el şi colegii săi „au scăpat la limită de la moarte” în timp ce au fost prinşi într-un atac aerian israelian asupra unui aeroport din Yemen, relatează BBC.

Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă

Mediafax acum o ora
Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă către turnul de control de pe Aeroportul Internaţional Muan. Semnalul a fost lansat la puţin timp după ce turnul de control a avertizat despre prezenţa unor păsări în zonă.

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 4 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/3°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/4°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°