Deceniul 1950-1960, primul deceniu de comunism integral din istoria României, a fost şi cel de anihilare sistematică a culturii adevărate. Dacă anii 1940-1950 beneficiaseră de o primă jumătate de ciclu desfăşurată în relativă normalitate, începînd cu 1950 se iese definitiv din ea, iar literatura română vie, redusă la tăcere, lasă locul propagandei.

După un deceniu, al cincilea, în care apariţia cărţilor româneşti bune sau extraordinare urmase un ritm natural, pe care războiul îl influenţase destul de puţin, se iveşte brusc neantul. Anii 1940- 1950 rămîn cei care au văzut editarea Istoriei... lui G.Călinescu, a cărţii lui Vianu- Cioculescu-Streinu Istoria literaturii române moderne I, a Istoriei literaturii române vechi de Nicolae Cartojan, alături de ediţiile „de autor“ ale poeziilor lui Blaga, Bacovia, Pillat şi Voiculescu sau de romanul Sfîrşit de veac în Bucureşti de Ion Marin Sadoveanu.

Performanţa ca într-un întreg deceniu să nu apară decît câteva cărţi lizibile, la numărarea cărora degetele unei singure mîini să fie suficiente, ar fi fost greu de realizat în oricare ţară europeană. Totuşi ea s-a petrecut în România deceniului următor, al şaselea, adică într-o ţară unde pînă atunci viaţa literară, înfloritoare şi explozivă, o egalase pe cea dintr-o ţară civilizată.

Vorbind despre „deceniul al şaselea“, ar trebui în realitate să-l privim drept un interval de 13-14 ani, deoarece cuţitul ghilotinei căzuse încă din 1947: de atunci pustiul s-a instalat total şi rapid, cu viteza şi nocivitatea unei molime.

În primul deceniu al teroarei, protagoniştii noii proze purtau numele de Zaharia Stancu (Desculţ), Ion Călugăru (Oţel şi pîine), V.Em.Galan (Bărăgan). Apăruseră tot atunci şi cîteva cărţi bune, ce făcuseră însă obiectul vituperărilor activiştilor de partid din critica literară. Bietul loanide de G.Călinescu, Moromeţii de Marin Pred