Colaboratoare la diverse periodice române, maghiare, franceze, americane, Otilia Marchiş este o publicistă ambiţioasă, pentru care ziaristica însemna neobosite exerciţii de digitaţie, pentru viitoarele sale proiecte literare.

Ea se afirma mai ales în critica de artă, spre care se orientează încă din tinereţe, in epoca studiilor de la München. Laurii unui premiu academic ( Premiul „Le Blanc” al Academiei Franceze) ce încununează lucrarea sa despre Bourdelle îi aduc consacrarea şi recunoşterea virtuţilor sale de critic al artelor. Vocaţia ei literară, descoperită prin publicistică, îşi găseşte adevărata împlinire în proze nonfictive, de tipul memorialisticii, şi mai puţin în beletristică. O traiectorie existenţială de excepţie decide valorificarea unor disponibilităţi literare. Ocolul pământului declanşează suita impresiilor de călătorie, prietenia cu marele poet Ady Endre îi inspiră paginile evocatoare din jurnalul intim, iar admiraţia şi ataşamentul faţă de A. France o aduc în intimitatea scriitorului francez, pe care-l însoţeşte în voiajul italian, rememorat în Plimbările lui Anatole France.

Gilberte Brassaϊ, spune despre Cosmutza că „era zgomotoasă şi foarte vorbăreaţă. Uneori era excesiv de preţioasă, alteori emoţională, îi plăcea să înjure masiv”. Cosmutza este cea care l-a susţinut şi introdus în lumea bună a Parisului. Împreună cu Carmen Sylva şi Hortensia Bengescu l-au convins pe Rodin să-l ia elev pe Brâncuşi. Totuşi acesta din urmă nu rămâne mult sub aripa lui Rodin, pentru că un geniu nu poate să crească la umbra unui alt geniu. Amândoi însă aveau în comun pasiunea pentru femei frumoase, rafinate şi speciale, iar Otilia Cosmutza se încadra perfect în această categorie. Anatole France, cel căruia i-a fost aproape o perioadă îndelungată de timp, spunea despre ea că „are o figură frumoasă”.

Închisă într-o înschisoare horthystă

O altă ex