Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministru Remus Pricopie face sondaje pe Facebook. Funeriu: ”Avem Guvern sau postaci?”

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 8 martie 2013 ·

“Sunteți de acord cu păstrarea clasei a IX-a în cadrul liceului?”, își întreabă șeful de la Educație prietenii de pe Facebook, în contextul în care mai e nevoie doar de votul Senatului, pentru ca măsura să devină realitate.

Remus Pricopie s-a gândit la o metodă mai nonconformistă de a pune în dezbatere publică propunerea păstrării clasei a IX-a la liceu și a creat un sondaj de opinie printre amicii de pe o rețea de socializare.

Iar oamenii au avut la dispoziție trei variante: “Da, locul ei e la liceu”; „Nu, era mai bine să treacă la gimnaziu” și „Nu știu”. Chestionarul a primit, la nicio zi de la publicare, peste 100 de like-uri și circa 58 de comentarii. Cei mai mulți repondenți au fost de partea ministrului, la fel și comentatorii, unii dintre aceștia prezentându-se drept profesori.

Prietenii de Facebook ai lui Remus Pricopie nu s-au putut abține să nu-și exprime nemulțumirea față de ideea fostului ministru al Educației, de a reduce liceu la trei clase, numindu-l „un neavenit” care emite „aberații”.

Discuția s-a inflamat abia atunci când printre comentatori și-a făcut apariția chiar Funeriu, care le-a spus acestora că „lupta se dă cu argumente nu cu like-uri”.

“Observ că argumentele pentru păstrarea clasei a IX-a la liceu de până acum sunt ”convingătoare”. Sumarizez: ”așa a fost de mulți ani”(desigur, cu rezultate excelente, nu?), ”Băsescu nu e bun”, nu mai avem așa ceva în Europa (mai căutați, și veți vedea ca țările care au făcut această schimbare de structură recent (1999) au avut cele mai spectaculoase creșteri ale rezultatelor la testele PISA). Sunt și certitudini: ”nici nu se pune problema, clar trebuie la liceu”. Încă nu am văzut niciun argument logic pentru a păstra clasa a IX-a la liceu, sunt însă cel puțin patru argumente foarte puternice pentru care aceasta trebuie să treacă la gimnaziu”, a scris fostul ministru pe

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 20 minute
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

VIDEO Un șofer a legat un câine de mașina cu care căra un butoi și s-a plimbat prin orașul Năvodari

HotNews acum o ora
Polițiștii constănțeni s-au autosesizat după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini cu un câine legat de un autoturism, patrupedul fiind nevoit să alerge pentru a ține ritmul. Incidentul a avut loc pe o stradă din orașul Năvodari. Reprezent

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum o ora
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum 2 ore
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

Rusia a fost exclusă din nou de la ceremoniile de comemorare a eliberării lagărului Auschwitz

HotNews acum 49 minute
Reprezentanţii Rusiei au fost excluşi de la ceremoniile consacrate împlinirii a 80 de ani de la eliberarea de către Armata Roşie a lagărului morţii nazist Auschwitz-Birkenau, a anunţat luni muzeul Auschwitz, argumentând că o „astfel de prezenţă ar f

Ministerul Mediului: „Se estimează că viitura de pe Dunăre va afecta România la sfârșitul săptămânii”

HotNews acum 3 ore
Viitura de pe Dunăre va ajunge în România, ca punct maxim, la sfârșitul acestei săptămâni, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, care luni a survolat cu un elicopter mai multe zone din țară cu risc crescut de inundații. Fechet și experți de la Ap

Gospodăriile afectate de inundații vor primi vouchere de 15.000 de lei pentru achiziția de electrocasnice – proiect la Guvern

HotNews acum o ora
Executivul pregătește un act anormativ prin care gospodăriile afectate de inundații să beneficize de un voucher de 15.000 de lei pentru achiziționarea de electrocasnice, a declarat luni premierul Marcel Ciolacu, înainte de ședința de Guvern. Măsura

Gândul Media Network, grupul de presă nr.1 din România

Cancan acum o ora
Grupul Gândul Media Network a devenit, duminică, 22 septembrie 2024, grupul de presă nr. 1 din România. Astfel, site-urile din cadrul grupului au înregistrat, în total, cel mai mare număr de clienți unici, devansând grupuri precum Digi România, Ring

Cum justifică Marcel Ciolacu creșterea deficitului bugetar: 84% din bani merg în zona de investiții

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ședinței de lunui a Guvernului este una pozitivă și sustenabilă. Însă, potrivit proiectului de rectificare bugetară pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, defici

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 4 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

25°
lun.

18°/25°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°