Multă vreme s-a considerat că locul femeii este acasă, "la cratiţă". Iată însă că timpurile s-au schimbat, iar în România post-revoluţionară au apărut tot mai multe "business woman" sau femei de afaceri. Cele peste 1,35 miliarde de euro cuantificate la finele anului 2011 de către primele zece femei de afaceri "Made in Romania" dovedesc succesul, scrie Agerpres.
Antreprenoriatul a devenit un paşaport cu viză pe termen nedeterminat pentru cele mai puternice şi influente femei de afaceri din România, scrie agenţia naţională de presă, care enumeră câteva dintre ele. Una dintre cele mai influente este Mariana Gheorghe, directorul general al Petrom-OMV, primul manager din România care a ajuns în topul celor mai puternice femei din lumea business-ului realizat de revista americană Fortune, clasându-se anul trecut pe locul 32. Mariana Gheorghe conduce o afacere care a raportat în 2012 cel mai mare profit net din istoria companiei, aproape patru miliarde de lei noi, în creştere cu 5% faţă de rezultatul din anul precedent.
În total, averile înregistrate de româncele din lumea afacerilor la sfârşitul anului 2011 au depăşit 1,3 miliarde de euro, campioane în ierarhia întocmită de publicaţia Capital fiind surorile Camelia şi Corina Voiculescu. La fel ca în anul anterior, urmaşele familiei Voiculescu au cuantificat o avere de 600-650 de milioane de euro de pe urma dezvoltării afacerilor Grivco, Grivco Agri, Grupul Intact, precum şi din importante proprietăţi imobiliare.
Moştenitoarea lui Iosif Drăgan
Un alt model de influenţă în lumea afacerilor este Veronica Guşă Drăgan, moştenitoarea unei averi de 450 de milioane de euro, de pe urma soţului său, cunoscutul afacerist Iosif Drăgan. Ea se ocupă în continuare de holdingul Veroniki, fosta afacere Butan Gas.
Podiumul clasamentului femeilor de afaceri de succes din România este încheiat de