Ca să ne înţelegem: nu mă dau în vânt după muzica românească, aşa cum politica reprezintă un subiect absolut insipid pentru mine. Uneori, însă, mai scap la câte o piesă românească de muzică bună, pop, rock, folk sau jazz, în funcţie de stare şi de acţiunea în care sunt prinsă. Ăsta e motivul pentru care Eurovisionul nu-mi aduce nici un licăr de plăcere, cu atât mai puţin de exaltare. Anul acesta, însă, întâmplarea a făcut să-l revăd pe unul dintre prietenii adolescenţei mele într-o atmosferă intimă, plăcută, alături de oameni de calitate, la un pahar de vorbă. I-am propus atunci lui Cezar Florin Ouatu, căci despre el este vorba, să cânte la Ploieşti. Omul e plecat de mulţi ani din România, ţară unde valoarea are alte principii decât în lumea întreagă la minte. L-am redescoperit pe Cezar la fel de cald, miştocar şi zâmbitor cum îl ştiam de pe vremea anilor trecuţi, deşi în spate a adunat zeci de concerte pe marile scene ale lumii, premii internaţionale şi o voce tot mai şlefuită şi extrem de greu de egalat. Vorbim acum despre unul dintre cei mai mari contratenori ai lumii, o personalitate puternică şi un suflet minunat. A răspuns afirmativ propunerii mele, cu o singură condiţie: să le oferim ploieştenilor calitate. Şi uite aşa am urnit munţii din loc, în organizarea unui concert în regim privat, la Filarmonica din Ploieşti. Lăsând la o parte faptul că telefonul a sunat încontinuu de atunci, pentru rezervarea locurilor în sală, personalităţi importante din România şi-au exprimat exploziv dorinţa de a participa la acest spectacol. Între timp, peste noapte, Cezar a visat că vrea să participe la Eurovision. Pleosc! Nici o problemă până aici, nu pot judeca deciziile oamenilor, şi mai ales ale celor pe care îi apreciez în mod real. Partea haioasă, însă, a fost că această joacă a lui Cezar a luat o amploare de neimaginat, omul devenind vedetă pop peste noapte şi, culmea