Astăzi, vineri, 8 martie, de “ZIUA FEMEII”, se dă startul returului pentru toate seriile din Liga a 3-a naţională.
După o pauză foarte lungă din această iarnă, a venit vremea să înceapă partea a doua a competiţiei, în care fiecare echipă a schimbat mulţi jucători, iar alţii, chiar şi antrenori. Timpul ne va dovedi care dintre aceştia a ştiut să-şi întărească mai mult sau mai puţin echipa. Cine a făcut-o mai com-petiţională, va obţine şi rezultatele dorite.
în toate seriile sunt probleme, toate echipele au dificultăţi de a participa la competiţie.
Ne vom opri doar la seria a 6-a în care evoluează şi F.C.M. TÂRGOVIŞTE.
După cum ştiţi, din cele 13 echipe de pe “hârtie” la data începerii actualului campionat, au mai rămas 10, iar dintre acestea prima promovează în Liga a 2-a, iar echipele clasate pe locurile 10, 11, 12, 13 vor retrograda şi alte 3 de pe locul 9 cu cea mai slabă linie de clasament din toate cele 6 serii.
De aceea, acest retur va fi extrem de disputat, mai ales în partea a doua a clasamentului. în acest context, F.C.M. TÂRGOVIŞTE nu are o situaţie prea fericită. Dar nu este nici disperată, deoarece clubul are forţa necesară să evite poziţiile care duc la divizia D. Numai că va trebui ca toate meciurile să fie tratate cu multă seriozitate.
Calcul hârtiei, al clasamentului, spune că F.C.M. TÂRGOVIŞTE trebuie să acumuleze minim 10 puncte ca să aibă şanse să rămână tot în Liga a 3-a.
Va trebui în mod obligatoriu să câştigăm meciurile de pe teren propriu
cu CONPET PLOIEŞTI, AVÂNTUL
REGHIN, GIROM ALBOTA dar şi la FĂGĂRAŞ şi la ZAGON să nu pierdem.
Nu va fi uşor deloc, dar repet, F.C.M. TÂRGOVIŞTE va trebui cu orice preţ să câştige. Cum seria este bulversată, astăzi se vor disputa doar trei partide, adică din 10 echipe doar 6 joacă, celelalte vor fi spectatoare…
Iată cele trei partide programate: @