Antrenorul celor de la Chelsea Londra, Rafael Benitez, a declarat aseară, după meciul pierdut de echipa sa la București, că arbitrul a acordat prea ușor penalty în favoarea Stelei. Sursa: rt.com
"Terenul a fost foarte greu, dar până la penalty am controlat jocul, chiar dacă nici noi, nici Steaua nu am avut ocazii. Steaua a fost împinsă de fani, iar portarul Tătăruşanu a avut cele mai importante intervenţii. Chelsea a fost peste Steaua, care a jucat compact şi a avut noroc să nu ia gol, atacând pe contre", a mai spus Benitez, la conferința de presă de după meciul din optimile Europa League. Liga Europa: STEAUA - CHELSEA 1-0. Victorie istorică pentru trupa lui Reghecampf. Raul Rusescu a marcat din penalty
Acesta crede că este foarte greu să te califici nu marchezi în deplasare, în cupele europene.
Tehnicianul spaniol rămâne însă optimist pentru meciul retur ce se va disputa la Londra.
"Trebuie să trecem peste acest moment, trebuie să recuperăm şi să credem că vom câştiga în retur", a mai spus tehnicianul.
Steaua a învins aseară Chelsea, după un gol marcat din penalty de Paul Rusescu. După meci, zeci de steliști s-au strâns în Piața Universității, pentru a sărbători victoria.
Citiți și: Raul Rusescu: „Ceea ce am reușit noi m-a impresionat foarte tare”După victoria cu Chelsea, Gigi Becali se va duce la Muntele AthosSteliștii s-au strâns în Piața UniversitățiiVICTORIE ISTORICĂ. Steaua a învins Chelsea cu 1-0 | GALERIE FOTO cu cele mai importante momente ale meciului Reghecampf: „Din fericire, nu am făcut nicio greșeală”