Cei doi militari care şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic de joi din judeţul Bacău sunt maistrul militar cls. a III-a Laurenţiu Chiru şi plutonierul Vasile Manolache, iar cei trei care au fost răniţi se numesc Petru Pricop, locotenent-comandor, Cătălin Balmuş, căpitan, şi Doru Nănescu -caporal.
“Maistrul militar cls. a III-a Laurenţiu Chiru şi plutonierul Vasile Manolache şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic produs joi, 7 martie, în judeţul Bacău. Maistrul militar Laurenţiu Chiru, în vârstă de 33 de ani, necăsătorit, avea funcţia de mecanic de bord. Plutonierul Vasile Manolache, în vârstă de 37 de ani, căsătorit, un copil, avea funcţia de sanitar militar”, informează MApN, într-un comunicat remis presei joi seară. Ministerul precizează că în acelaşi eveniment au fost răniţi locotenent-comandorul Petru Pricop-pilot, căpitanul Cătălin Balmuş-pilot şi caporalul cls. a III-a Doru Nănescu-paramedic. Militarii răniţi au fost transportaţi cu o aeronavă militară C-27 J Spartan la Bucureşti pentru tratament de specialitate.
“În toate unităţile militare din ţară şi bazele din teatrele de operaţii unde sunt militari români se vor desfăşura vineri, 8 martie, ceremonii militare în memoria militarilor căzuţi în accidentul aviatic”, se mai arată în comunicat Surse autorizate declaraseră, anterior, că militarul adus la Spitalul Floreasca din Bucureşti după ce a fost rănit în urma prăbuşirii unui elicopter în judeţul Bacău are contuzii şi arsuri multiple şi va fi supus unei intervenţii chirurgicale, pentru suturarea unor plăgi. Ceilalţi doi militari răniţi, care se află la Spitalul Militar, au arsuri şi rămân în această unitate sanitară, potrivit aceloraşi surse.
Cei trei militari au fost răniţi, iar alţi trei au murit după ce un elicopter militar s-a prăbuşit, joi după-amiază, în jurul orei 16.00, în localitatea Bereşti-Bistriţa din judeţul Bacău, la o