Steaua nu are linişte după victoria cu Chelsea. Oficialii formaţiei FCM Bacău au anunţat astăzi victoria în disputa cu Steaua, pentru banii datoraţi în contul transferului lui Eugen Baciu şi aceştia susţin că neplata sumei de aproximativ un milion de euro (800.000 de euro plus penalităţi şi cheltuieli de judecată) ar putea duce chiar la excluderea clubului din Ghencea din competiţiile europene.
Avocaţii grupării moldave au primit astăzi o notificare din partea Tribunalului Federal de la Laussane, care a respins cererea Stelei de a întoarce o decizie TAS luată în favoarea clubului FCM Bacău. Astfel, băcăuanii aşteaptă acum ca FRF să pună în aplicare ultima decizie şi să aplice măsuri împotriva Stelei, în cazul în care clubul patronat de Gigi Becali va refuza plata respectivei sume.
Avocaţii trupei moldave susţin că Steaua ar putea fi penalizată şi de UEFA, iar sancţiunile pot merge până la excluderea din cupele europene. În acest caz, Steaua ar câştiga titlul degeaba în Liga 1, neavând posibilitatea de a reprezenta România în Liga Campionilor.
Iată ce riscă Steaua
Steaua nu are linişte după victoria cu Chelsea. Oficialii formaţiei FCM Bacău au anunţat astăzi victoria în disputa cu Steaua, pentru banii datoraţi în contul transferului lui Eugen Baciu şi aceştia susţin că neplata sumei de aproximativ un milion de euro (800.000 de euro plus penalităţi şi cheltuieli de judecată) ar putea duce chiar la excluderea clubului din Ghencea din competiţiile europene.
Avocaţii grupării moldave au primit astăzi o notificare din partea Tribunalului Federal de la Laussane, care a respins cererea Stelei de a întoarce o decizie TAS luată în favoarea clubului FCM Bacău. Astfel, băcăuanii aşteaptă acum ca FRF să pună în aplicare ultima decizie şi să aplice măsuri împotriva Stelei, în cazul în care clubul patro