Nici n-am început bine şi deja am senzaţia că debutează un nou serial, pentru că subiectul e complicat şi bate mult spre genul anchetă. Dacă vă spun că în poveste sunt implicaţi vreo trei preoţi, o să vă daţi seama cât de serioase sunt lucrurile.
Totul a pornit de la o doamnă din comuna Râfov, care m-a tras brusc în curte şi mi-a spus: „Trebuie să ne scapi de preoţii ăştia de pe la noi, pentru că aşa nu se mai poate!”. De nervi, pe femeie o apucase un mic tremurat şi atunci mi-am dat seama că avem de-a face cu un caz serios. După două pahare de apă, aceasta a continuat: „Din cauza clanului de popi, care a acaparat satele astea de la noi, nu putem să ne mai ducem cu plăcere la slujbă. Ştii câtă lume de aici venea duminica la biserică, pe vremea fostului părinte Mişu? Nici nu încăpeau toţi înăuntru. Trebuia să stea şi pe afară. Preotul reuşise să strângă în jurul lui toată comunitatea. Acum e nenorocire. Nici nu-mi mai vine să calc pe acolo. Dacă vrei să mă crezi, chiar mi-e scârbă!”.
Speriată de blesteme,
femeia a făcut cu greu pasul de la discuţiile astea generale la ceva date concrete: „Pur şi simplu, un clan a pus mâna pe toate satele astea de aici. La început, a fost un singur popă la mai multe localităţi, dar acesta a reuşit între timp să-şi facă şi copiii preoţi. A vrut să le aranjeze viitorul şi a reuşit. Ne-am trezit cu ei preoţi peste noapte. Mai ales unul dintre ei a apărut pur şi simplu părinte. S-a popit foarte repede la o mănăstire din Prahova. Şi, până la urmă, n-ar fi o problemă că un tată a vrut să le facă un viitor copiilor săi. Problema, în acest caz, e că aceştia nu sunt făcuţi pentru aşa ceva. Asta nu e o meserie oarecare, ci ai nevoie de vocaţie. Pe oamenii ăştia nu-i interesează de sufletele din aceste sate. V-aş spune mai multe despre ei, dar vă rog să mergeţi să întrebaţi şi prin sat, ca să nu zică lumea că am eu ceva cu ei