Preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean, afirmă, comentând faptul că România nu a fost acceptată în Spaţiul Schengen, că speră că de data aceasta liderii USL Crin Antonescu şi Victor Ponta s-au convins că Angela Merkel "nu votează în România, ci în Germania".
Ioan Oltean a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că este "un eşec al actualei puteri" faptul că România a ratat încă o ocazie de a intra în zona liberă Schengen.
"Este un eşec al actualei puteri. Oricât de mult am încerca să retrăim guvernarea Boc, oricât de mult am încerca să găsim o altfel de motivaţie, ratarea de ieri (joi -n.r.) se datorează în exclusivitate actualei puteri, aroganţei actualei puteri, populismului şi patriotismului deşănţat al actualei puteri. Aroganţa nu numai că este un păcat, dar este şi un defect care nu a avut niciodată consecinţe pozitive în viaţa politică. Iată că aroganţa actualei puteri, a primului ministru, a ministrului de Interne, de Externe, aroganţa preşedintelui Senatului, toate acestea au avut o consecinţă extrem de negativă şi de nefavorabilă pentru popor", a spus Oltean.
Liderul PDL Bistriţa-Năsăud a adăugat că, în ultimă instanţă, cei care pierd pentru că România nu se situează în zona liberă a Europei sunt "cei mulţi", nu guvernanţii.
"Pierd cei mulţi care stau la vamă, care nu pot circula liberi, care nu pot să se bucure ca toţi europenii de drepturile şi libertăţile conferite de intrarea României în UE. De aceea, PDL nu poate decât să se delimiteze de un asemenea mod de a gândi şi de a trata priorităţile României şi cere actualei puteri să regândească priorităţile şi să aşeze intrarea României în zona Schengen între priorităţile fundamentale ale politicii externe şi interne", a spus Oltean.
El a adăugat că abia în momentul în care România se află în zona Schengen se poate spune că procesul de aderare la UE este "finali