În spatele celebrului bulevard Gran Via din Madrid, îmbrăcat într-un bronz care nu-i fură în totalitate dinamismul, unul dintre cei mai celebri istorici spanioli ai tuturor vremurilor, Carlos Cambronero, născut la 1849, pare că veghează în continuare actualitatea, că e pregătit, oricând, să treacă pe curat evenimentele care îmbogăţesc, într-un fel sau altul, peisajul social, cultural sau politic al unei ţări complexe, care-şi scrie din mers povestea.

Nici nu-mi dau seama acum, când încerc şi eu să rezum în cuvinte cât mai potrivite gânduri şi impresii pe care anotimpurile încep să mi le şteargă din memorie, ce m-a impresionat mai tare. Nu-mi dau seama, la ora unor fraze care nu sunt în stare să-mi oglindească toate nuanţele, dacă bronzul acelei statui, aşezate firesc pe un trotuar pe unde trec zilnic atât de mulţi paşi, mi-a rămas întipărit în minte ca un timbru etern, sau dacă povestea din spatele acestui omagiu mi-a s-a încleştat pe retină, ca o scrisoare iscălită demult, care nu-şi pierde valabilitatea şi care, din contră, odată cu trecerea anilor, devine tot mai valoaroasă, tot mai accesibilă nouă, celor de azi şi de mâine.

Carlos Cambronero a reuşit, pe parcursul carierei sale de istoric, să pună în ordine evenimente şi să le lase moştenire sub fasinanta manta a cronicilor, să-şi asume perspective şi să salveze de la dispariţie atât de multe date şi de nume, atât de multe detalii şi de linii generale, atât de multe adevăruri şi atât de multe – cum altfel?! – iluzii ale unui trecut care seamănă incredibil de mult cu fiecare dintre noi. Astăzi, la ora când nici soarele nu-şi mai ştie bine rostul, la ora la care se fac aşa de multe socoteli absurde şi se comit atât de multe gesturi imprudente, pe un trotuar din Madridul tuturora, sub protecţia bronzului greu, stă Carlos Cambronero şi priveşte, ca dintr-o fereastră fără contururi definite, prin