Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dincolo de bronz

Publicat in Jurnalul, vineri 8 martie 2013 ·

În spatele celebrului bulevard Gran Via din Madrid, îmbrăcat într-un bronz care nu-i fură în totalitate dinamismul, unul dintre cei mai celebri istorici spanioli ai tuturor vremurilor, Carlos Cambronero, născut la 1849, pare că veghează în continuare actualitatea, că e pregătit, oricând, să treacă pe curat evenimentele care îmbogăţesc, într-un fel sau altul, peisajul social, cultural sau politic al unei ţări complexe, care-şi scrie din mers povestea.

Nici nu-mi dau seama acum, când încerc şi eu să rezum în cuvinte cât mai potrivite gânduri şi impresii pe care anotimpurile încep să mi le şteargă din memorie, ce m-a impresionat mai tare. Nu-mi dau seama, la ora unor fraze care nu sunt în stare să-mi oglindească toate nuanţele, dacă bronzul acelei statui, aşezate firesc pe un trotuar pe unde trec zilnic atât de mulţi paşi, mi-a rămas întipărit în minte ca un timbru etern, sau dacă povestea din spatele acestui omagiu mi-a s-a încleştat pe retină, ca o scrisoare iscălită demult, care nu-şi pierde valabilitatea şi care, din contră, odată cu trecerea anilor, devine tot mai valoaroasă, tot mai accesibilă nouă, celor de azi şi de mâine.

Carlos Cambronero a reuşit, pe parcursul carierei sale de istoric, să pună în ordine evenimente şi să le lase moştenire sub fasinanta manta a cronicilor, să-şi asume perspective şi să salveze de la dispariţie atât de multe date şi de nume, atât de multe detalii şi de linii generale, atât de multe adevăruri şi atât de multe – cum altfel?! – iluzii ale unui trecut care seamănă incredibil de mult cu fiecare dintre noi. Astăzi, la ora când nici soarele nu-şi mai ştie bine rostul, la ora la care se fac aşa de multe socoteli absurde şi se comit atât de multe gesturi imprudente, pe un trotuar din Madridul tuturora, sub protecţia bronzului greu, stă Carlos Cambronero şi priveşte, ca dintr-o fereastră fără contururi definite, prin

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 2 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu. Declarațiile procurorului general Alex Florența

Ziare.com acum 22 minute
Procurorul general al României, Alex Florenţa, a declarat, marţi, 4 martie, că nu poate spune cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu, inculpat pentru şase infracţiuni grave, inclusiv împotriva ordinii constituţionale, preciz

Ucraina este pregătită „în orice moment” să semneze Acordul Mineralelor cu SUA, dar nu va face concesii teritoriale, anunţă premierul de la Kiev

Ziare.com acum 22 minute
Ucraina este absolut hotărâtă să-şi continue cooperarea cu Statele Unite, anunţă marţi, 4 martie, premierul ucrainean Denîs Şmîhal, după ce Casa Albă a anunţat suspendarea ajutorului militar american, crucial armatei ucrainene şi Kievului în războiu

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum 37 minute
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

10°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°