Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toni Greblă (PSD): „Băsescu introduce un element de discordie în discuţiile privind revizuirea Constituţiei“

Publicat in Adevarul, vineri 8 martie 2013 ·

Senatorul PSD Toni Greblă îl acuză pe şeful statului că introduce un element de discordie în discuţiile privind Constituţia, aluzie la declaraţia de joi a preşedintelui Traian Băsescu, potrivit căreia revizuirea legii fundamentale trebuie să ai aibă ca punct de plecare referendumul din anul 2009. „Preşedintele Traian Băsescu recidivează. A mai avut o tentativă de modificare a Constituţiei acum vreo patru ani, trei ani şi jumătate, când a impus nişte condiţii: Parlament unicameral şi încă vreo două condiţii, care au fost de neacceptat pentru toate partidele politice. Vine acum şi din nou introduce un element de discordie“, a declarat Toni Greblă, precizând că, în interiorul PDL-ului, singurul partid care îl mai susţine în funcţia de preşedinte, există o majoritate, care consideră că România trebuie să aibă în continuare un Parlament bicameral şi toată clasa politică este de acord că acest Parlament bicameral trebuie să nu aibă mai mult de 300-320 de parlamentari, două sute şi, plus în jur de o sută la Senat.

Senatorul PSD a mai spsu că ar dori ca această Constituţie să intre în vigoare până la sfârşitul acestui an, luna noiembrie fiind o lună în care un referendum ar putea fi organizat. „Depinde însă de mai mulţi factori, astfel încât nu este un calendar care să spună: dacă nu e adoptată până în luna noiembrie, nu mai poate fi adoptată în luna februarie anul viitor. Eu nu sunt adeptul acestei soluţii (referendum anul viitor-n.r.), însă dacă vor interveni complicaţii, dacă vom trece în Constituţie problema regionalizării, populaţia fiind insuficient informată pentru problema regionalizării (...), va trebui să vedem pas cu pas şi cum percepe populaţia dorinţele noastre de a reforma statul din temelii“, mai spune Greblă, citat de RFI.

Senatorul nu exclude amânarea cu două luni a referendumului de validare a Constituţiei, însă este convins că nu va fi cazu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin îi transmite lui Trump că Rusia nu renunță la obiectivele din Ucraina

Ziua Constanta acum 49 minute
Președintele rus Vladimir Putin i-a transmis joi omologului său american Donald Trump, în cursul unei convorbiri telefonice, că Rusia 'nu va renunța la obiectivele sale' în Ucraina, declarându-se totuși deschis continuării negocierilor cu Kievul, re

Florian Coldea, trimis în judecată de DNA în dosarul de trafic de influență, alături de Dumitru Dumbravă

HotNews acum 4 ore
Florian Coldea, fost prim-adjunct al șefului SRI, un alt fost militar şi un avocat în Baroul Bucureşti au fost trimiși joi în judecată de către procurorii de la Direcția Națională Anticorupție (DNA), într-un dosar de trafic de influenţă, spălare a b

Decizia UEFA după moartea lui Diogo Jota

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
a șocat lumea fotbalului. Fotbalistul lui Liverpool s-a stins din viață seara trecută în urma unui accident cumplit. În mașina care a ars în totalitate s-a aflat și fratele lui, Andre Silva, care a avut parte de același destin tragic. Un moment de r

Contestații Evaluare Națională 2025. Cum se depun contestațiile și când sunt anunțate rezultatele finale

HotNews acum 5 ore
Contestațiile la Evaluarea Națională 2025 pot fi depuse astăzi, 3 iulie, după afișarea rezultatelor inițiale. În premieră, elevii pot vizualiza lucrările corectate înainte de a decide dacă vor contesta nota. Rezultatele finale vor fi afișate pe 10 i

Astrid Fodor, primarul Sibiului, a dat informații la Securitate. De ce nu a fost declarată colaborator, conform CNSAS

Adevarul acum o ora
Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, a furnizat în trecut informații către Securitate, sub numele „Aurora”, potrivit unei adeverințe publicate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). Cu toate acestea, Astrid Fodor

Sorin Grindeanu ameninţă: „voi fi primul care solicit demiterea conducerii Fiscului”

Mediafax acum 2 ore
Mesajul a fost trimis pe Facebook. „ANAF are, de ieri, un nou preşedinte. Am înţeles perfect motivele pentru care prim-ministrul îşi asumă o nouă conducere a Fiscului, instituţie-cheie pentru aplicarea Pachetului fiscal anunţat tot ieri. Românii nu

Tragedie pe Transfăgărășan Un motociclist atacat mortal de urs. Romsilva face precizări

Ziua Constanta acum 4 ore
Romsilva a emis un comunicat de presă în urma incidentului grav petrecut joi, în zona Transfăgărășan, unde un motociclist a fost atacat mortal de un urs. Potrivit Romsilva, Fondul Cinegetic 5 Arefu, locul incidentului, este gestionat de Direcția Sil

Temperaturi tropicale în România. Cod portocaliu în 25 de județe

Ziua Constanta acum 10 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod portocaliu de caniculă și disconfort termic ridicat. Potrivit ANM, în Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei și jumătatea vestică a Muntenie

Jurnalista Ioana Dogioiu, numită purtătoare de cuvânt a Guvernului

HotNews acum 7 ore
Jurnalista Ioana Dogioiu, senior editor la Spotmedia și realizatoare Europa FM, va fi începând de săptămâna viitoare purtătoarea de cuvânt a Guvernului României. „Cu o carieră solidă în jurnalism, Ioana Dogioiu este recunoscută pentru profesionalism

Rogobete: Măsurile fiscale afectează mai multe segmente din zona sănătăţii / Creşte numărul de contribuabili pentru plata contribuţiei la asigurări de sănătate/ Nu se va aplica CASS pentru persoanele cu handicap şi bolnavii de cancer

News.ro acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a afirmat că măsurile fiscale stabilite de coaliţia de guvernare afectează mai multe segmente din zona sănătăţii. El a precizat că poate cea mai importantă măsură din acest domeniu vizează creşterea numărului

Vremea

București
acum

29°
joi

17°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/32°
dum.

20°/37°
Iasi
acum

30°
joi

17°/32°
vin.

19°/34°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

25°
joi

18°/29°
vin.

19°/28°
sâm.

22°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
joi

15°/34°
vin.

17°/35°
sâm.

15°/31°
dum.

16°/35°
Timisoara
acum

35°
joi

15°/36°
vin.

17°/40°
sâm.

19°/35°
dum.

20°/40°