La intalnirea cu Barack Obama, acum cativa ani, Chavez i-a oferit in dar, ca provocare, cateva volume de scrieri politice ale lingvistului Noam Chomsky, unul dintre cei mai virulenti stangisti ai vremurilor noastre. Nu stiu ce va fi gandit presedintele american, oricum regret ca nu era pregatit sa-i daruiasca lui Chavez un exemplar al carti lui Soljenitin “O zi din viata lui Ivan Denisovici”. Ori amintirile lui Armando Valladares, poetul disident din Cuba lui Castro, intemnitat vreme de 22 de ani.
Ni se spune, chiar de catre autori din zona mainstream, ca Hugo Chavez a fost un conducator popular, un om al maselor, un tribun revolutionar si un erou al “luptei anti-imperialiste”. Asistam la plasmuirea unei noi pagini martirologice. Oameni care nu au studiat istoria populismului din America Latina se pronunta cu lejeritate in chestiuni despre care stiu prea putin. Recomand aici excelenta carte a lui Enrique Krauze intitulata “Redeemers: Ideas and Power in Latin America” (HarperCollins, 2011). Capitolul final este despre Chavez si se intituleaza “Un caudillo postmodern”.
Cine vrea sa inteleaga cum poate fi distrusa o democratie si cum poate fi ruinata o economie trebuie sa studieze experimentul socialismului bolivarian al colonelului Hugo Chavez (1954-2013). Cunosc relativ bine climatul politic si cultural din Venezuela, am locuit acolo cateva luni in 1982, am legaturi de familie si numerosi prieteni la Caracas. Dupa dictatura lui Perez Jimenez, deci dupa 1958, Venezuela a fost o democratie reala, chiar daca existau, cum este firesc, numeroase probleme.
Avantajul si blestemul tarii s-a numit petrol, deci sansa constituirii unor averi enorme si a risipei organizate statal. Dar au existat partide politice reale, cultura a inflorit, s-a constituit o clasa de mijloc. Era ceea ce regretatul antropolog Fernando Coronil a numit “un stat magic”. Prea multi ce
