Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mechel Târgovişte a repornit activitatea unei secţii

Publicat in Adevarul, vineri 8 martie 2013 ·

Mechel Târgovişte a repornit activitatea la secţia Pregătire materiale, iar până la sfârşitul acestei luni vor fi redeschise Oţelăria Electrică OE2 şi Laminorul de profile mici, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Potrivit reprezentantilor Consiliului Judeţean Dâmboviţa, reluarea activităţii la Mechel Târgovişte "certifică demersul asumat de către noii investitori, în sensul elaborării unui plan managerial de redresare a societăţii, sub sigla Combinatului de Oţeluri Speciale".

"Este confirmarea intenţiilor exprimate săptămâna trecută de către reprezentanţii investitorilor în dialogul pe care l-au avut la sediul societăţii cu mine şi cu prefectul Victor Sanda. Salutăm decizia comunicată de către directorul general al Mechel East Europe Metalurgical Division SRL, Oleg Shvedakov, de a reporni activitatea secţiilor de producţie ale combinatelor Mechel Târgovişte SA şi Ductil Steel SA Buzău în luna martie 2013. La Combinatul de Oţeluri de la Târgovişte a fost repornita activitatea la secţia Pregătire materiale, din 15 martie se va redeschide Oţelăria Electrică OE2, iar din 23 martie va fi redeschis Laminorul de Profile Mici", a declarat, vineri, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Prefectul de Dâmboviţa, Victor Sanda, anunţa, la începutul acestei săptămâni, că Mechel Târgovişte va reveni la denumirea de Combinatului de Oţeluri Speciale şi că activitatea va fi reluată cu 75% din personal, în timp ce peste 350 din cei aproximativ 2.000 de salariaţi ai unităţii vor fi disponibilizaţi.

Din luna decembrie a anului trecut, angajaţii combinatului sunt în şomaj tehnic, primind 75% din salariul de bază.

La sfârşitul lunii februarie, Mechel a vândut toate activele deţinute în România, pentru aproximativ 70 de dolari, 230 de lei, companiei româneşti Nikarom

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea, calificată în optimi la dublu, la Wimbledon

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Perechea Sorana Cîrstea/Anna Kalinskaya (România/Rusia) s-a calificat, sâmbătă, în optimile probei de dublu din cadrul turneului de grand slam de la Wimbledon, transmite News.ro. Urmărește cele mai n

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 5 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Trafic blocat pe Transapuseana după o coliziune între două motociclete

Ziarul Financiar acum 51 minute
Traficul rutier este blocat în acest moment pe Drumul Judeţean 107I – cunoscut şi sub denumirea de Transapuseana – din cauza unui accident rutier grav produs sâmbătă. Din primele informaţii, este vorba despre o coliziune între două motociclete. În u

Trafic întrerupt pe DN 18, în Maramureș, din cauza unui accident / Un motociclist va fi preluat de elicopterul SMURD

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este întrerupt, sâmbătă după-amiază, pe DN 18 Baia Mare – Sighetu Marmaţiei, în zona localităţii Mara din judeţul Maramureş, din cauza unui accident rutier, transmite Agerpres. Urmăre

Parizienii au putut face prima baie în Sena după mai bine de un secol

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Parizienii s-au grăbit sâmbătă să facă o baie în Sena, după ce autorităţile au deschis râul pentru înotul public pentru prima dată din 1923, în urma unei ample operaţiuni de curăţare, determinată de

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 51 minute
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Doi bărbaţi au fost reţinuţi în Alba, după ce s-au luat la bătaie pe terasa unui hotel. Au distrus mobilier şi au ameninţat un angajat al unităţii turistice

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Doi bărbaţi din Cugir, judeţul Alba, au fost reţinuţi, după ce au făcut scandal pe terasa unui hotel din oraş, bătându-se cu scaunele şi distrugând mobilier. Poliţiştii au anunţat că cei doi vor fi p

Radu Burnete, consilier prezidenţial: Din cei apţi de muncă doar 64% dintre angajaţi lucrează

Ziarul Financiar acum o ora
Radu Burnete, consilier prezidenţial, a fost întrebat, la Prima TV, dacă sunt prea mulţi angajaţi în sistemul bugetar, notează gandul.ro. Acesta e prezentat câteva date şi a explicat că avem şi probleme precum evaziunea fiscală şi economia gri. Cons

GALERIE FOTO Așa arată echipamentele în care vor evolua FCSB și CFR Cluj în Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 15 minute
Start de sezon! și își dispută în această seară , de la 22:00, pe Stadionul Steaua. Cele două echipe vor evolua la acest meci cu al treilea rând de echipamente pregătit pentru acest sezon. Galben neon a fost utilizat pentru numerele și numele de pe

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

14°/30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

31°
sâm.

16°/31°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°