Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, întâlneşte astăzi, cu începere de la ora 17:00 (în direct la DigiSport) în deplasare pe Ferencvaros Budapesta, formaţie care a câştigat în tur la Vâlcea şi pe care echipa noastră speră s-o învingă. Conducerea clubului a renunţat la serviciile pivotului Ionela Stanca cu doar două zile înaintea meciului de la Budapesta. Joi a fost data limită în care Oltchim Râmnicu Vâlcea putea să-i achite restanţele financiare pivotului Ionela Stanca, însă clubul vâlcean a hotărât să renunţe la serviciile pivotului în vârstă de 32 ani. Astfel, Stanca devine prima jucătoare care părăseşte clubul vâlcean în urma problemelor financiare din acest an, având în vedere că Alexandrina Barbosa şi Silvia Navarro, celelalte jucătoare care au depus memorii împotriva clubului vâlcean, au decis să aştepte achitarea restanţelor financiare.
Stanca a fost jucătoarea Oltchimului din 2006, cu o pauză de un sezon (2008-2009), atunci când pivotul s-a transferat la Rulmentul Braşov. Cu echipa vâlceană, Stanca a cucerit cinci titluri de campioană, Cupa Cupelor, în 2007 şi Supercupa Europei.
“Am trimis o hârtie la Federaţie prin care am anunţat că renunţăm la serviciile Ionelei Stanca. Pentru o jucătoare care trădează o dată nu merită să investeşti mai mult. Ionela Stanca este singura jucătoare din România pentru care s-au făcut eforturi în vara trecută, iar ajutorul care l-a primit acoperea restanţele financiare pe care aveam acum să le achităm. Noi am greşit că am crezut în ea”, a declarat preşedintele clubului vâlcean, Petre Berbecaru. 22 de goluri a marcat Stanca pentru Oltchim în acest sezon al Ligii Campionilor.
Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, întâlneşte astăzi, cu începere de la ora 17:00 (în direct la DigiSport) în deplasare pe Ferencvaros Budapesta, formaţie care a câşti