Radu Șerban avea o îndrăzneală mare, care nu putea fi explicată doar prin faptul că se trăgea din Coiani. Un simplu sat de braconieri de pe malul Argeșului, tulburat numai de tîlharii care se întorc la casele lor, nu rezolvă acest mister. Radu Șerban însă nici n-a clipit. Tupeul său, depășind cu mult nivelul obișnuit al obrăzniciei boierești, l-a adus pe tronul Munteniei într-un moment în care trupul Viteazului abia se răcise, dar nici vorbă să putrezească.
Sîntem în 1602 și, cu sprijinul Fraților Buzești – Preda și Radu –, Șerban înșfacă domnia. Evenimentul n-a fost ieftin, numărul pungilor cu galbeni întrecînd abia la mustață numărul bălților de sînge. Noul domn luptase în armata lui Mihai, cot la cot cu Baba Novac, așa că în locul cuvintelor folosea săgeți, iar punctuația o adăuga direct cu sabia. A luptat cu turcii, cu tătarii, cu principii Transilvaniei și toți cei spre care și-a ațintit sulița au avut probleme de sănătate. Radu Șerban trăia pentru bătălii, regretînd în permanență că Mihai Viteazul, născut mai devreme, avusese la dispoziție mai mulți oșteni vii. În 1603, la rugămintea generalului Basta, trece Carpații cu o armată de 10.000 de oameni și îl înfrînge pe principele Transilvaniei, Moise Szekely. În a doua ciocnire, lîngă Brașov, îl și omoară personal, ca să nu aibă dubii cronicarii. Gabriel Bathory, noul principe, îl detronează prin înșelăciune, dar Radu Șerban revine însoțit de mercenari moldoveni. Bathory nu află în ce s-a băgat decît atunci cînd se vede înfrînt de trei ori pe zi, două săptămîni la rînd. Șerban stabilește înfrîngerea decisivă la Sînpetru, dar cu toate că cele trei topoare aruncate de mîna lui fac din armura lui Bathory o cutie de bere călcată de camion, principele are prevederea de a folosi o sosie. Din nou pe tron, pentru doar două luni, Șerban nu apucă să dea nici o bătălie mare și sîngeroasă, pe gustul lui.
Pub
