Eram deja profesor cu oarece experiență cînd, în al doilea an de ședere în Galați, mi-a căzut cu tronc o micuță și gingașă învățătoare. Locuiam la ultimul etaj într-un bloc din capătul Galațiului, în cartierul Ada Marinescu. De la geam vedeam combinatul, iar din capul scării, drumul Brăilei. Sus, în opt apartamente, se înghesuiseră absolvenți veniți din toate colțurile țării să-și ducă la bun sfîrșit practica productivă. Cum e și firesc, ne-am îmbîrligat. Învățătoarea studiase limba indiană, dar și muzica, ba chiar și dansul tradițional hindus. Avea un nas supermișto, puțin în vînt. Cu ce s-o vrăjesc? I-am împuiat capul cu Cenaclul de Luni, cu postmodernismul, cu Manolescu, cu noua sensibilitate citadină, cu sufletul de beton al orașului. Atît cît înțelegeam eu din muzica și dansul ei, tot atît înțelegea și ea din versurile mele. Era bine.
Într-o bună zi, aflu de marele concurs de poezie de la Focșani. Îmi pregătesc un grupaj, o pup pe nas și iau trenul. M-a privit emoționată. "Poate iei un premiu!" În clipa aia, mi-am dorit să-l iau. La Focșani a fost bine. Am ascultat resemnat tînguieli pașoptiste și revelații sămănătoriste. M-am scufundat în stele, păsări, fîn (proaspăt) cosit. Și asta a fost tot. Iar eu m-am întors în orașul uceniciei mele. Fata m-a așteptat cu sufletul la gură. Pricepea că e grea poezia prea modernă, dar, cînd m-a văzut că vin cu mîna goală, adică fără premiul de confirmare, toată încrederea ei în modernitatea poeziei s-a risipit în vînt.
Între timp, Carmen și Sandu, cei doi prieteni de la etajul zece, își juraseră credință veșnică. Și așa a rămas.
Publicat în Cațavencii, nr. 9(87), 2013
Eram deja profesor cu oarece experiență cînd, în al doilea an de ședere în Galați, mi-a căzut cu tronc o micuță și gingașă învățătoare. Locuiam la ultimul etaj într-un bloc din capătul Galațiului, în cartierul Ada Marinescu. D
