Cînd o echipă mai slab cotată, teoretic lipsită de șanse, izbutește să bată una din vîrful ierarhiei internaționale, ba încă pe merit, nu din întîmplare, ea se cuvine elogiată fără rezerve. Cu aplicație, cu rîvnă. Victoria dictează o asemenea politică, ea cere superlative și chiar le impune, aici se plasează și superba izbîndă realizată de Steaua în disputa cu Chelsea, deținătoarea UEFA Champions League. O izbîndă pentru istorie, fabuloasă, magnifică, numiți-o cum vreți și nu veți greși!
Mai presus de nuanțe și de finețuri, succesul roș-albaștrilor rămîne, iar Reghecampf, încă un Reghecampf de nota 10! , și băieții lui trebuie lăudați pentru că au crezut în el și pentru că l-au obținut. Discutăm despre o performanță cu adevărat excepțională, nepereche, fie și numai calculînd cîte zeci de milioane de euro a investit Abramovici în vestiarul londonez.
Și totuși, dacă-mi permiteți, Steaua n-a repetat în meciul cu Chelsea momentele de geniu din returul cu Ajax. A avut din nou atitudine, stăpînire de sine și spirit colectiv, jos pălăria!, dar nu și strălucirea de-acum două săptămîni, dezinvoltura și forța de atunci. Sper să fiți de acord cu mine că de data asta mai degrabă a entuziasmat rezultatul decît evoluția gazdelor, una care a șchiopătat uneori deși campioana Europei a oferit o replică anemică, ea fiind greu de recunoscut, foarte greu.
Nu mă îndoiesc că se vor găsi destui care să considere impietate orice apreciere critică la adresa Stelei după triumful de joi seara. Îi invit însă să cîntărească evoluția fiecărui jucător în parte și să constate că, exceptîndu-i pe Tătărușanu, number one la propriu și la figurat, Szukala, Chiricheș, Latovlevici și Rusescu, ceilalți n-au mai prins ziua de grație din seara revanșei cu Ajax. Nu zic că au tras pe dreapta, că s-au boierit. Nu, toți au transpirat ca niște hamali, doar că unora le-a ieșit mai puțin sau de
