Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scăderea şomajului în SUA şi retrogradarea Italiei depreciază euro

Publicat in Bursa, duminică 10 martie 2013 ·

* Moneda unică a coborât, vineri, sub 1,30 dolari

Moneda unică europeană s-a depreciat vineri, pe pieţele externe, raportat la dolar, după ce administraţia americană a anunţat un declin neaşteptat al ratei şomajului, în luna februarie. Scăderea euro a continuat după ce agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a retrogradat Italia.

Euro a coborât cu 0,8% vineri, pe piaţa din New York, încheind săptămâna cu 1,3005 dolari. Pe parcursul zilei, însă, imediat după anunţul retrogradării Italiei, moneda împărţită de 17 state din Uniunea Europeană a scăzut la 1,2955 dolari - nivelul minim al ultimelor trei luni.

Totodată, indicele Dollar - care măsoară evoluţia monedei americane faţă de valutele a şase parteneri comerciali majori ai SUA - a crescut cu 0,5% săptămâna trecută, la Intercontinental Exchange, ajungând la 82.715 puncte (cel mai ridicat nivel din 3 august până în prezent). Acest indice a crescut vreme de cinci săptămâni la rând, consemnând cea mai lungă perioadă de avans de după luna iunie 2012.

Calificativul de credit al Italiei a fost redus cu o treaptă de către Fitch, în condiţiile în care impasul politic creat în ţară de alegerile generale de luna trecută ameninţă capacitatea acesteia de a face faţă recesiunii şi crizei datoriilor din Europa. Ratingul acordat de Fitch obligaţiunilor guvernamentale italiene a fost redus la "BBB+", de la "A-", cu perspectivă negativă.

"Incertitudinea politică mărită şi un fundal care nu este propice viitoarelor reforme structurale constituie un şoc pentru economia reală, aflată în mijlocul unei adânci recesiuni", a precizat Fitch, subliniind: "Recesiunea din Italia este una dintre cele mai adânci din Europa".

Economia Italiei, a treia ca mărime din zona euro, a scăzut cu 2,4% anul trecut, pe fondul măsurilor de reducere a deficitului bugetar. Agenţia Fitch aşteaptă ca economia Italiei să înr

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

66,2% dintre români cred că Nicolae CEAUȘESCU a fost un lider bun. Semnal de alarmă tras de sociologul Remus Ștefureac

Gandul acum 35 minute
INSCOP Research a realizat, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Comunist (IICCMER), cea mai amplă cercetare sociologică dedicată nostalgiei după comunism, care va fi publicată mâine, transmite dire

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum 40 minute
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 3 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Constanţa: Bărbat, arestat preventiv după ce a încercat să îşi ucidă fosta parteneră, lovind-o cu maşina/ Anterior, el o ameninţase cu moartea/ Femeia are nevoie de două luni de îngrijiri medicale

News.ro acum o ora
Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi ucidă fosta parteneră şi a lovit-o cu maşina când femeia mergea pe trotuar, evenimentul având loc pe o stradă din Cernavodă, judeţul Constanţa. Bărbatul susţine că a fost un accident şi nu

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 4 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 5 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

FNGCIMM extinde parteneriatele regionale pentru susţinerea IMM-urilor din Constanţa, Prahova, Argeş şi Braşov

Ziarul Financiar acum 35 minute
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a semnat, în luna iulie, patru noi acorduri de parteneriat cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din Constanţa, Prahova, Argeş şi Braşov, în scopul extinde

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°