În plină criză economică şi într-o situaţie în care problemele sociale din Câmpia Turzii sunt mai numeroase ca oricând, administraţia locală a organizat spectacolul de Valentine's Day, într-o colaborare cu Asociaţia Music Management, care s-a ocupat şi de organizarea Zilelor Municipiului din 2012.
Primăria Câmpia Turzii a plătit 25.500 lei către asociaţia condusă de Radu Groza, pentru serviciile prestate de următorii artişti: DJ Rynno & Sylvia, Roxana Nemeş, lara Moco & DJ Raulio şi Emanuel Cîrstea. Interesant este că în program a fost inclus şi DJ Kretzu, fiul şefei de la Relaţii Publice şi Comunicare, Geta Petrovan, însă Primăria susţine că el nu a fost plătit sau a fost plătit separat, pentru alte servicii.
Pentru că, pentru alte servicii ocazionate de organizarea acestui spectacol s-au plătit următoarele sume: asigurarea publicităţii - 350 lei, amenajarea scenei - 600 lei, asigurarea sonorizării şi luminilor necesare - 1.500 lei.
Cu toate că s-au cheltuit atâţia bani, la spectacol au participat foarte puţine persoane. Presa locală a evitat să atingă acest subiect, limându-se să spună că "Sala Sporturilor de la Câmpia Turzii nu a fost la fel de plină ca în alte ocazii similare" (Marian Oprea, Ziarul 21). Probabil, asta şi datorită faptului că de la finele anului trecut, Ziarul 21 primeşte lunar de la Primăria Câmpia Turzii peste 37 de milioane de lei vechi, fără nici o justificare.
Foto: Agora Media.
În plină criză economică şi într-o situaţie în care problemele sociale din Câmpia Turzii sunt mai numeroase ca oricând, administraţia locală a organizat spectacolul de Valentine's Day, într-o colaborare cu Asociaţia Music Management, care s-a ocupat şi de organizarea Zilelor Municipiului din 2012.
Primăria Câmpia Turzii a plătit 25.500 lei către asociaţia condusă de Radu Groza, pentru serviciile prestate de următor