*Fanii Universităţii Cluj au cumpărat ieri 2.000 de bilete la jocul cu CS Severin, deşi accesul lor e interzis după scandalul de la meciul cu Steaua
*10.000 de lei a strâns ieri Universitatea din bilete
După ce au donat sânge pentru a face rost de bani de bilete şi au făcut chetă pentru jucătorii neplătiţi, fanii lui "U" Cluj au mai stabilit o premieră în Liga I. Au cerut să fie scoase la vânzare bilete pentru meciul cu CS Turnu Severin, de luni (ora 19:00, DigiSport 1). Accesul lor pe stadion va fi interzis două etape după ce au aruncat cu petarde la meciul cu Steaua (0-1). "Vrem să ajutăm clubul", a fost mesajul fanilor. Oficialii clubului le-au făcut pe plac. "La cererea suporterilor, clubul pune în vânzare bilete de solidaritate, de 5 lei", a fost anunţul aşteptat de fani, care i-a pus pe aceştia în mişcare. În prima oră s-au vândut peste 1.000 de bilete, pentru ca până ieri seară numărul biletelor vândute să treacă de 2.000. Galeria a luat cu asalt casele de bilete, pentru a pune mâna pe un tichet care nu deschide nicio poartă, dar care arată devotamentul fanilor. "E un gest normal, pe care ar trebui să-l facă toţi suporterii", a spus Călin Mişan, unul dintre cei mai cunoscuţi dintre fani.
În tribune vor fi însă femei şi copii de până în 14 ani, accesul acestora fiind permis cu Severin.
*Fanii Universităţii Cluj au cumpărat ieri 2.000 de bilete la jocul cu CS Severin, deşi accesul lor e interzis după scandalul de la meciul cu Steaua
*10.000 de lei a strâns ieri Universitatea din bilete
După ce au donat sânge pentru a face rost de bani de bilete şi au făcut chetă pentru jucătorii neplătiţi, fanii lui "U" Cluj au mai stabilit o premieră în Liga I. Au cerut să fie scoase la vânzare bilete pentru meciul cu CS Turnu Severin, de luni (ora 19:00, DigiSport 1). Accesul lor pe stadion va fi interzis două etape după ce au