Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liceul „Iuliu Moldovan“ a testat capacitatea personalului unităţii în cazul izbucnirii unui incendiu

Publicat in Glasul Aradului, sâmbătă 9 martie 2013 ·

Liceul Tehnologic „Iuliu Moldovan”, alături de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad, a organizat un exerciţiu de alarmare în cazul unui incendiu.

Exerciţiul de alarmare-evacuare a fost executat în ipoteza unui incendiu la cabinetul de biologie al şcolii. Copiii au fost informaţi cu privire la comportamnetul pe care trebuie să-l aibă în caz de incendiu şi anumite pericole la care pot fi expuşi (ne­cesitatea de a se deplasa cât mai aproape de podea în încăperile cu fum, semnificaţia uşilor închise ca protecţie contra propagării fumului şi căldurii), stingerea focului de pe îmbrăcă­mintea incendiată, cu o haină sau prin rostogolire pe podea.

Personalul de serviciu a declanşat alarma prin soneria proprie printr-un semnal sonor distinct. Secretara şcolii a anunţat incendiul la 112, personalul de întreţinere a întrerupt alimentarea cu energie electrică şi a efectuat o cercetare suplimentară a sălilor de clasă şi a toaletelor. „Elevii au părăsit clădirea sub supravegherea profesorilor, evi­tându-se panica şi folosindu-se toate căile de evacuare şi salvare, fără pericole. Au fost evacuate 11 clase de liceu, în total 242 de elevi şi 29 cadre didactice şi 20 personal auxiliar. Eva­cuarea s-a făcut în trei minute de la declanşare alarmei, pe locul de adu­nare stabilit, adică pe terenul de sport, în condiţii de siguranţă“, ne-a declarat Maria Sisko, responsabilul PSI al liceului.

Elevii au fost conduşi la locul de adunare stabilit dinainte pentru fiecare clasă. Profesorii au efectuat prezenţa utilizând catalogul şi au anunţat rezultatul conducătorului exerciţiului. A fost expusă o prezentare privind folosirea mijloacelor de stingere- stingător P6 şi s-au prezentat principalele reguli de prevenire a incendiilor în unităţile şcolare.

(A.C.)

Liceul Tehnologic „Iuliu Moldovan”, alături de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad,

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 40 minute
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 22 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 35 minute
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 20 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

VIDEO „Accident tragic”: 19 răniți în timpul unui spectacol de artificii din Dusselforf

HotNews acum 3 ore
Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care patru grav, în Germania, în urma unui incident survenit vineri noapte în timpul unui spectacol de artificii la un târg din Düsseldorf, în vestul țării, a informat sâmbătă poliția, potrivit AFP. Potri

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

15°/24°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°