Comisia de la Venetia considera ca interzicerea simbolurilor comuniste in Republica Moldova incalca drepturile omului, in primul rand dreptul la libera exprimare. Nu ma surprinde. Dublele standarde legate de cele doua catastrofe absolute din veacul al XX-lea sunt o practica frecventa a institutiilor occidentale. La fel s-a reactionat la Declaratia de la Praga initiata de Vaclav Havel si Vytautas Landsbergis. S-au invocat spectrele fascismului, ni s-a adus aminte ca Armata Rosie a avut un rol decisiv in infrangerea nazismului, ca si cum acesta ar fi fost subiectul discutiei, ca si cum nu Stalin ar fi fost exterminatorul corpului ofiteresc sovietic in anii Marii Terori. Chiar azi am vazut un rascolitor film documentar, intitulat “Enemies of the People” despre genocidul din Cambodgia. Doua milioane de oameni au fost ucisi sub semnul secerei si ciocanului…

Intr-un articol din “Romania Literara”, Mircea Mihaies releva ca noua mea carte, “The Devil in History”, este, intre altele, un efort de a demistifica ipocrizia unor abordari care fac din compararea celor doua totalitarisme un tabu. Este de fapt presupozitia care motiveaza pozitia Comisiei de la Venetia si a atator altor foruri vestice. Se acorda comunismului un certificat de bune intentii initiale, de inocenta originara, care, evident, nu functioneaza la fel pentru fascism. Se gasesc tot felul de scuze pentru tovarasii de drum ai comunismului, de la George Bernard Shaw (de altfel admirator al fascismului in anii 30) la Paul Eluard, Jean-Paul Sartre si Gabriel Garcia Marquez. Despre Aragon si Neruda nu mai vorbesc. Ei au fost comunisti entuziasti.

Este de bon ton ca filosofi precum Alain Badiou si Slavoj Zizek sa proclame necesitatea de a retesta “ipoteza comunista”, o “ipoteza” care a dus la asasinarea a peste o suta de milioane de oameni. Va imaginati ce strigate de indignare ar cuprinde intreaga plane