Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a comentat, sâmbătă, migraţia politică de la PDL la PNL prin faptul că "tentaţia fripturiştilor e totodeauna la ordinea zilei", precizând că este responsabilitatea partidelor de a-şi păstra seriozitatea şi platforma ideologică.
Iliescu a fost întrebat cum vede ultimele migraţii către USL, în condiţiile în care atât PSD cât şi PNL au militat în campanie împotriva migraţiei politice. "E mult spus migraţii, sunt câteva situaţii inviduale de personalităţi, asta nu înseamnă migraţie", a remarcat Iliescu.
De asemenea, în momentul în care i s-a semnalat că acum mişcările politice au loc din opoziţie la putere, el a replicat: "Această tentaţie a fripturiştilor e totdeauna la ordinea zilei".
Iliescu a fost întrebat dacă această categorisire i se aplică şi lui Mihai Stănişoară, ultimul lider al PDL înscris în PNL. "Eu nu dau niciun fel de aprecieri nimănui, eu spun despre tentaţii, şi cred că fiecare partid este interesat să-şi păstreze structura, seriozitatea, platforma ideologică... Altminteri, cu asemenea migraţii personale sunt fenomene cunoscute...", a mai explicat preşedintele de onoare al PSD.