Un studiu britanic a arătat ce îi "orbeşte" pe bărbaţi şi de ce sunt, astfel, femeile mai buni cumpărători decât aceştia. Totodată, a arătat ce chelneriţe au mai multe şanse să primească un bacşic mare de la bărbaţi decât altele.
Bărbaţii sunt "seduşi" de etichetele roşii ale produselor comercializate în magazine şi le cumpără aproape fără discernământ, în timp ce femeile văd dincolo de strategiile de marketing, potrivit unui studiu realizat de specialişti de la Universitatea Oxford, citat de Daily Mail.
În cadrul studiului britanic publicat în Journal of Retailing au fost realizate trei experimente la care au participat aproximativ 400 de persoane, cărora le-au fost prezentate pe de o parte produse etichetate cu roşu, iar pe de alta - reclame la produse aflate la promoţie.
Potrivit cercetătorilor, femeile sunt mai buni cumpărători decât bărbaţii şi petrec mai mult timp la cumpărături, în timp ce bărbaţii sunt mai atraşi de produsele marcate cu etichete scrise cu roşu, care, de regulă, semnalează preţuri reduse. Totodată, bărbaţii sunt mai fericiţi la finalul unei sesiuni de cumpărături, deoarece consideră că au economist bani.
Astfel, bărbaţii au considerat că vor economisi mai mulţi bani dacă vor cumpăra numai produse marcate cu eticheta roşie, spunând că economiile în acest caz pot fi şi de 85%. Pentru femei, însă, diferenţele de culoare la etichete nu au avut nicio importanţă, ele cercetându-le cu atenţie.
Astfel, când specialiştii le-au spus bărbaţilor că decizia lor este importantă, aceştia au privit cu atenţie etichetele şi au observat că este vorba doar de diferenţe de culoare de scriere, nu şi de preţ.
Totodată, realizatorii studiului au constatat că bărbaţii se simt mai optimişti atunci când trebuie să cumpere produse cu etichetă roşie.
Roşul îi atrage pe bărbaţi nu doar atunci când este vorba despre cumpărătur