Georgeta, Ionuţ şi Stan au făcut furori la “Românii au talent” sub numele de Trio Zamfirescu. De atunci, celor trei fraţi le merge din ce în ce mai bine, astfel că au ajuns să cânte la instrumente în valoare de 16.000 de euro. Chitara Georgetei valorează 6.000 de euro, iar cele ale băieţilor, câte 5.000 de euro. Georgeta, Ionuţ şi Stan au făcut furori la “Românii au talent” sub numele de Trio Zamfirescu. De atunci, celor trei fraţi le merge din ce în ce mai bine, astfel că au ajuns să cânte la instrumente în valoare de 16.000 de euro. Chitara Georgetei valorează 6.000 de euro, iar cele ale băieţilor, câte 5.000 de euro.
De când au ajuns în finală la “Românii au talent”, numărul spectacolelor fraţilor Zamfirescu a crescut simţitor. Cei trei au reuşit să adune 12 chitare, pe care le-au primit ca premii la concursuri. “Toţi am început să cântăm la o chitară rusească pe care mama ne-a luat-o din târg. Cum gâtul nu stătea drept, băgam în ea bucăţi de ziare. După ce am primit această chitară, am căutat în ziar un profesor şi aşa am ajuns la Eugen Mang. Iniţial, ne-a spus că o să lucreze doar cu cel mai talentat, dar după ce ne-a ascultat pe rând, ne-a pregătit pe toţi la preţ de unul, pentru că nu aveam bani. Ne-am schimbat chitara abia peste doi ani, după ce am câştigat un concurs. Acum avem 12. Cea mai scumpă e cea la care cântă Georgeta, care costă 6.000 de euro, iar ale noastre, câte 5.000 fiecare. Toate sunt personalizate cu cristale Swarovski”, a mărturisit Stan, fratele cel mare.