“Să fim serioşi, noi, românii get-beget, râdem cu superioritate de fătucile şi tipii ăia de la McDonalds care rânjesc la toţi clienţii ca fraierii. Ce e cu râsul ăla nefondat, îşi bat joc de noi? Ne cunosc de undeva? Ce dacă le cumpărăm marfa, ori îi supraveghează şeful prin camere, merită să se umilească în halul ăla? Sunt total neserioşi, pe bune…”
Oriunde e valabil paragraful ăsta. În calitate de vânzător, comerciant, secretară, portar, asistent, sau, şi mai sus, medic, avocat, profesor, politician, dacă te pune naiba să schiţezi cel mai mic zâmbet în public, eşti pierdut, compromis, căzut în dizgraţie. Dacă ar fi să cuantifici procentajul de vânzători care zâmbesc clienţilor, ai ajunge la degetele de la o mână într-un întreg oraş. Pentru că, pe aceste meleaguri, cu zâmbetul nu obţii nimic decât dispreţ şi desconsideraţie. Dacă în schimb eşti încruntat, îmbufnat, scârbit tot timpul, ai şanse mari de reuşită în toate cele. Alura de om sever şi pretenţios îţi dă o garanţie a succesului.
Nu mai merge la cumpărături cu o faţă fericită, nu mai da examene cu un aspect încrezător, nu arăta niciodată mulţumit de ceva. Fii mereu mofturos, sever, arogant, arată tot timpul ca şi cum ai fi supărat pe tine, pe viaţă, pe lume, pe cel cu care vorbeşti, doar astfel ţi se va răspunde politicos, prompt, şi vei avea câştig de cauză în tot ce faci. |sta e secretul, fraţilor! Chiar dacă ţi-a născut nevasta şi ai un copil splendid, chiar dacă ai luat examenul de şofer după a zecea încercare, chiar şi dacă ai câştigat un milion de euro la Loto, nu te lăsa atras în capcana exteriorizării fericirii tale debordante, ci arată în continuare de parcă ţi-ar fi dat cineva cu leuca în cap, te-ar fi înjurat de mamă sau ţi-ar fi furat un milion de euro din portofel. Vine un turist străin la tine să te întrebe unde e Palatul Culturii? Păi, mai întâi te faci că nu-l auzi şi-i întorci
