CS Unirea Dej s-a impus în prima întâlnire din play-off-ul Diviziei A1 la volei masculin. Uniriştii au câştigat cu 3-0 în faţa celor de la Explorări Baia Mare.
Dejenii au început perfect primul set (2-1, 5-3, 7-4) şi au preluat frâiele partidei (12-7, 16-8). Oaspeţii au făcut greşeli copilăreşti (19-11), iar uniriştii, împinşi de la spate de spectatori, şi-au făcut jocul, iar blocajul lui Dascălu a încheiat runda, 25-11.
Puţin mai motivaţi, băimărenii s-au regăsit, dar nu a fost suficient (8-6, 10-8). De-abia spre finalul setului au reuşit să egaleze la 18 şi să conducă cu 19-20. Uniristul Lucian Tofan şi-a împins colegii de la spate, iar runda s-a încheiat cu 25-22 în favoarea gazdelor.
Ultimul act a debutat cu accidentarea dejeanului Silviu Suson, care a fost înlocuit cu Badea. Băimărenii au condus cu 4-1 şi 6-4, dar Ristic şi Dascălu au punctat pentru Unirea, iar tabela de marcaj a indicat 9-9. Cele două formaţii au mers umăr la umăr (12-13, 14-14, 16-16), însă acelaşi Lucian Tofan a punctat pentru 20-18, iar gazdele nu au mai pierdut avantajul de 2 puncte. Setul s-a încheiat 25-20, iar voilebaliştii Unirii au câştigat cu 3-0 întâlnirea cu Explorări Baia Mare.
„A fost un meci încins, echilibrat până spre final. Jocul a decurs aproape în permanenţă în favoarea noastră, ei au condus foarte puţin în setul 3. În rest, cred că am dominat de la cap la coadă. Mă bucur că băieţii au dat dovadă de caracter şi de mobilizare în momentele grele şi am reuşit să câştigăm. La Baia Mare ne dorim să avem o evoluţie cel puţin la fel de bună ca cea de astăzi şi de ce nu, poate să încheiem această întâlnire cu Baia Mare chiar miercuri", a declarat imediat după meci Victor Lazăr, antrenorul Unirii Dej.
Miercuri, 13 martie, se va disputa al doilea meci dintre cele două formaţii. Dacă băimărenii se vor impune, meciul trei va avea loc sâmbătă, 16 martie, în