TIMIȘOARA. Autoritățile de la Bruxelles se gândesc la măsuri drastice pentru a reduce numărul fumătorilor. Europarlamentarul liberal Cristian Bușoi a declarat că directiva privind produsele din tutun va fi dezbătută în Parlamentul Europei. Potrivit lui Bușoi, tutunul ucide 700.000 de oameni în fiecare an în Uniunea Europeană. Asta înseamnă că oamenii din două oraşe de mărimea Timişoarei îşi pierd viaţa anual în Uniunea Europeană doar pentru că au o boală generată sau accelerată de fumat.
Statisticile arată că 94% dintre fumători încep să fumeze înaintea vârstei de 25 de ani. Comisia Europeană a venit cu o propunere extrem de ambiţioasă ca să reducă pe cât posibil consumul de tutun în UE.
Noua directivă europeană se concentrează în descurajarea celor de vârste tinere să fumeze. În viitor, peste 75% din suprafaţa pachetelor de ţigări trebuie să fie acoperită de imagini foarte clare ale riscurilor şi bolilor pe care le generează tutunul. Mesajul de pe partea laterală va fi: „Fumul din tutun conţine 75% elemente care generează cancerul”, iar ţigările aromate vor fi interzise. Se va introduce un sistem de urmărire şi localizare, un fel de hologramă, pentru a se descuraja contrafacerea produselor din tutun.
Am pregătit o campanie publică de informare pentru cetăţenii Timişoarei. Directiva va trebui să conţină un articol care să spună că fumatul este interzis în toate spaţiile publice din toate ţările UE, mă refer şi la baruri, discoteci, în toate locurile unde se fumează. Vom propune ca pachetele de ţigări să nu mai poată fi branduite, toate să arate la fel, în aceleaşi culori, să existe pachete generice. Atunci când vorbim de fumatul pasiv reglementările trebuie să fie mult mai dure, este de părere europarlamentarul PNL Cristian Buşoi.
TIMIȘOARA. Autoritățile de la Bruxelles se gândesc la măsuri drastice pentru a reduce numărul fumătorilor. Europa